Să locuieşti la ţară, să fii tânăr şi cu putere de muncă şi să nu ai un serviciu stabil, înseamnă să te ocupi de agricultură şi de zootehnie, pentru că altceva nu ai de făcut şi banii, fie ei puţini, trebuie să vină de undeva. Mai cultivi porumb, floarea soarelui, lucernă sau ai ceva vie şi pomi, ţii câteva oi, vaci, viţei , păsări şi iepuri şi un cîine pentru pază şi se cheamă că eşti gospodar, harnic şi nu duci lipsă de prea multe. Eu aşa văd lucrurile, nu concep viaţa la ţară fără animale şi pământ cultivat, mai ales când nu ai altă ocupaţie care să asigure un venit constant în familie. Însă pentru asta trebuie în primul rând putere şi chef de muncă, pentru că nimic nu se obţine fără efort, iar la ţară efortul este de natură fizică, iar asta nu e o scuză pentu a munci. În meseria mea intru zilnic în contact cu zeci de fermieri, mici, medii şi mari şi la sfârşitul unei zile de muncă, odihnindu-mă pe canapea în faţa televizorului, îmi vin în minte secvenţe din discuţiile cu fermierii. Unii se plâng că e greu, alţii că e mult de muncă, majoritatea că nu au bani şi foarte puţini afirmă că agricultura e aducătoare de profit. Pe toţi îi cred şi încerc să-i înţeleg, chiar dacă părerile sunt diametral opuse, totuşi fiecare dintre ei are dreptatea sa. Cum să fie bine atunci cand ai 1-2 hectare de pămant şi la recoltă nu te alegi cu nimic pentru că hoţii şi puturoşii satului fură şi pe lângă asta vremea secetoasă nu a favorizat producţii foarte bune. Cum să nu fie greu să munceşti de dimineaţa până seara la câmp şi la animale, iar când vine vremea să vinzi din produsele tale să fii luat în râs de bişniţari care-şi bat joc de munca cinstită şi râd în nas producătorilor atunci când numără banii obţinuţi în pieţe pe munca lor. Este frumoasă agricultura şi zootehnia atunci când ai sufiecientă pregătire în domeniu, îţi merge capul, cunoşti marketing şi management, lucrezi sute de hectare sau creşti sute sau mii de animale şi la o tranzacţie obţii zeci sau sute de mii de euro. Deci, fiecare poveste e credibilă, e de înţeles, însă nu de nerezolvat. Una singură nu am s-o înţeleg, să stai la ţară, să ai un hectar de teren lăsat în paragină, să nu creşti nici măcar o găină şi să aştepţi să treacă luna să iei 100 de lei de la stat ajutor social. E posibil, am întâlnit un astfel de om, amărât, după vorbă, după port, dar după fapte îşi merita soarta. Am stat de vorbă cu un altul care spunea că deţine doi boi, l-am întrebat la ce-i foloseşte şi a zis că la muncile câmpului. Deci, în secolul XXI, Mileniul III, unii încă mai ară cu boii, nu e prea bine, însă e ceva mai mult faţă de cei ce lasă terenul în paragină. Ideea e că treabă este, se poate face, însă cu voinţă şi hărnicie şi fără prea multe reproşuri. Să vorbeşti de rău şi să te plângi e uşor, să munceşti e greu, nu-i imposibil şi culmea, aduce cele mai mari satisfacţii.
Se afișează postările cu eticheta pământ. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta pământ. Afișați toate postările
marți, 19 martie 2013
duminică, 3 martie 2013
Dezmorţire primăvăratică
După atâta iarnă, frig, zăpadă, ninsori, precipitaţii diverse şi vreme mohorâtă, soarele se arată falnic, stralucitor dar încă nu destul de puternic pentru a încălzi atâta viaţă. De mult nu am mai văzut un soare aşa strălucitor, chiar dacă nu e prea cald afară, acest timid început de primăvară parcă reînvie acea stare de bună dispoziţie, optimism şi chef de viaţă. Parcurile sunt pline de copii gălăcioşi şi jucăuşi, băncile ocupate de adolescenţi pupăcioşi, spălătoriile auto pline de maşini dornice de un turbojet cu spumă, iar în piaţă ridichiile, pătrunjelul şi mărarul aşteaptă cu nerăbdare să îi încânte pe orăşeni cu aromele şi prospeţimea lor atât de dorite iarna.
Într-adevăr de două zile primăvara încearcă să-şi intre în drepturi şi să trimită la odihnă şi hibernare iarna lungă şi friguroasă, dar totuşi destul de apreciată de unii şi mai puţin de alţii mai friguroşi. Pământul negru, intens hidratat, primeşte cu bucurie razele calde ale soarelui şi aşteaptă să găzduiască plantele verzi şi suculente. Zăpada ce a mai rămas îşi priveşte cu neputinţă sfârşitul, îşi ia rămas bun după o perioadă de câteva luni bune în care nu a lipsit nici măcar o zi. Albinele din prisacă nerăbdătoare să iasă la cules, ies la urdinişe, dar se retrag la loc în ghem pentru că aerul încă nu destul încălzit nu le oferă siguranţa unui zbor de curăţire atât de necesar. Câinii, paznici desăvârşiţi în gospodăriile rurale se vor întoarce la loc în ţarcurile sau lanţurile lor, după ce toată iarna au zburdat liberi prin omătul moale şi rece, pentru că stăpânii lor s-au gândit că iarna trebuie să alegre mai mult pentru a nu simţi frigul şi gerul. Săniuţele încep să se adune prin poduri, beciuri, pivniţe sau garaje, iar bicicletele, rolele şi trotinetele îşi reiau activităţile abandonate încă din toamna anului trecut. Sub razele calde ale soarelui, vitamina D va fi şi ea sintetizată în corpurile copilaşilor care au atâta nevoie pentru formarea şi întărirea sistemului osos care îi ajută la nazbâtiile ce urmează a fi făcute. În marile oraşe şi nu numai începe vremea târgurilor şi expoziţiilor de orice fel, de la cele culinare, la cele agricole, culturale sau de recreere.
Priviţi cât de multe poate face un soare arzător de primăvară, dar încă timid în putere calorică.
luni, 21 ianuarie 2013
România taxată
Acest guvern mai mult sau mai puţin nou instalat a început să facă treabă, mare, adică a majorat numărul taxelor pentru că bugetul este sărac şi cum colectarea se face de la proşti şi nu de la adevăraţii evazionişti, contrabandişti etc, treaba merge ca pe roate pentru ei şi ca pe roate desumflate pentru prostime. Din ce am auzit în ultimul timp au apărut: taxa de timbru pentru maşini, taxa pentru marii furnizori de energie electrică, taxa pe profit pentru micii fermieri şi mai sunt cu siguranţă şi altele dar nu mi le amintesc acum.
Că tot sunt de profesie agronom, mă opresc asupra taxei impuse micilor fermieri şi nu pot decât să remarc o totală lipsă de interes pentru producţia şi consumul intern de produse agroalimentare. După ce că avem o agricultură jalnică, catastrofală, din care ce iei pe mere dai pe pere, mai vine şi aceasta taxă reprezentând 16% din profit. Era şi mai înainte dar se aplica de la o anumită producţie şi de la o anumită suprafaţă de teren exploatată. Acum, doctorii iluştri plagiatori academicieni honoris causa din Guvernul României s-au gândit că şi amărâtul ăla cu juma' de hectar lucrat cu sapa şi cu grebla obţine profit şi nu cotizează la stat, aşa că hai să-l belească jupoaie cu o taxă. După ce şi-au văzut buletinele de vot ştampilate în locul care trebuie, au trecut la treaba care se pricep ei mai bine, şi anume TAXAREA! Efectele binenţeles că nu a avut cine să le prevadă, dar bănuiesc că se va întâmpla în felul următor: ţăranul dă eventuala producţie bişniţarilor, ca să scape de această taxă, aceştia fiind mână-n mână cu autorităţile declară profit cât vor ei, sau ţăranul dă pământul în asociaţie, şi la fel aceasta din urmă declară producţia care o vrea, că doar cine-i controlează nu pleacă cu mâna goală, dacă mă înţelegeţi. Ar mai fi o variantă cu lăsarea pământului nelucrat, dar ştiu foarte bine că şi pentru acest lucru se percepe amendă, lucru cu care sunt întrutotul de acord.
În final, ţăranul nu mai produce, nu-l mai vezi în piaţă, bani la bugetul de stat se adună ca şi până acuma, sau poate chiar mai puţini, guvernanţii sunt înjuraţi şi culmea realeşi peste 4 ani.
Nu le ajung 4000 lei/lună pentru cazare, au zis că măcar 6000, iar ţăranul care lucrează pământul e obligat să le plătească taxe peste taxe, iar odată la 4 ani e prostit cu un rachiu pentru un vot şi uite aşa treaba merge în România. Bulgarii şi ungurii ne-au luat-o de mult înainte la capitolul bun simţ şi responsabilitate, iar moldovenii de peste Prut vin tare din urmă (exemplu sistemul sanitar din Republica Moldova, atitudinea personalului medical de acolo, sunt cu mult superioare celor din România), iar noi plătim taxe, votăm hoţi cu dosare penale pe rol, ne trimitem copiii în străinătate şi mâncăm de sărbători mămăligă cu cartofi sau pâine goală.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)


