Testator de pantofi

   

O idee trasnită, în sensul bun al cuvântului, nouă, haioasă, constructivă, o strategie aparte de marketing în comerţul cu încălţăminte au implementat cei de la Leofex pentru colecţia de primăvară-vară 2013, iar acest lucru constă în testatorul de pantofi. Aţi mai auzit de aşa ceva? Mă gândeam eu, nici eu n-am auzit şi nu pot decât să salut această iniţiativă unică în România până la această dată şi mă bucur când aud că cineva are idei noi. Ce înseamnă concret testarea pantofilor citiţi în rândurile următoare.

   Leofex caută 20 de persoane din toată ţara pentru a le testa încălţămintea contra cost. Da, te mai şi plătesc pentru asta, nu e super? Îţi alegi de pe leofex.ro o pereche de papuci care-ţi place, îţi faci un CV în care specifici ce număr porţi la pantofi, greutatea, sexul, vârsta, sugestii referitoare la pantofii leofex, parametri proprii cu care evaluaţi o pereche de pantofi, îl trimiţi la cariere@leofex sau te înscrii pe facebook şi aştepţi să fii selectat. Dacă ai noroc să fii selectat, primeşti papucii, îi testezi o săptămână, întocmeşti un raport de "purtabilitate" şi primeşti 150 lei. Nu ştiu dacă se returnează papuceii purtaţi, dar firesc ar fi să nu, deci rămâneţi şi cu pantofii doriţi şi cu 150 lei în buzunar.

   Raportul de purtabilitate pe care îl veţi întocmi, va cuprinde date referitoare la:

• Aspect
• Comoditate
• Mix&match (cat de bine se adapteaza cu diverse articole de imbracaminte)

   Eu am aruncat un ochi pe site-ul lor, pe urmă l-am aruncat şi pe celălalt şi mi-am ales o pereche de pantofi, urmează să trimit CV-ul, iar dacă nu voi fi selectat îi voi cumpăra cu siguranţă pentru că prea îmi plac şi se potrivesc de minune cu stilul meu vestimentar.

  

Asemănări şi deosebiri mai mult sau mai puţin relevante

   Noi, românii, avem, se pare, o problemă gravă de comportament şi de atitudine repulsivă faţă de medici în general, iar asta se conturează prin aceea că îi înjurăm la orice colţ de stradă şi prin orice mijloace, îi subestimăm vis-a vis de tratamentele ce ni le oferă, fără a conştinetiza că în final tot de ei avem nevoie şi fără ajutorul lor nu vom avea sănătatea ce ne-o dorim. Zoso, a scris un articol cu subiectul doctori şi cabinete, iar cum era de aşteptat comentariile au apărut imediat. Ce e surprinzător, e faptul că aceste comentarii sunt împotriva medicilor, comentarii răutacioase venite probabil din partea unor oameni care fac la fel şi cu funcţionarii, poliţiştii, profesorii etc.

   Ştiţi ce nu înţeleg eu? Un popă e respectat, i se pupă mâna, se cade în genunchi în faţa lui, i se oferă casă parohială, i se zice săru’ mâna, oamenii muncesc gratis pentru el şi lista poate continua pe făgaşul facilităţilor şi respectului, şi totul pentru doamne miluieşte, fii binecuvântat, amin. În schimb un medic pune mâna pe tine, te operează câte 10-12-14 ore încontinuu, îţi pune perfuzii, face injecţii, prescrie medicamente, tratează copiii de cancer şi alte cele, iar pentru toate astea primeşte injurii, reproşuri, acuzaţii şi alte asemenea. Poate dacă şi doctorii ar spune „Da domnule pacient mergi acasă şi ai să te faci bine” fără a face nimic practic şi cu rezultate, s-ar bucura de mai mult respect şi ar avea mai multe avantaje la fel ca un popă.

   Acest subiect, o oarecare comparaţie între medici şi popi, l-a dezbătut şi Sebastian Bargau în acest articol şi exemplifica concret prostia din capul unor oameni atunci când e vorba de sănătatea lor.

   Am mai zis-o şi o voi mai spune, doar atunci când vom şti să respectăm munca celui de lângă noi şi pe el ca persoană, numai atunci ne vom bucura de aceleaşi privilegii şi vom avansa repede pe scara civilizaţiei şi a bunului trai, elemente ale societăţii mult râvnite de fiecare dintre noi.

   Nu am vrut să fac o astfel de comparaţie între medici şi popi, e poate irelevantă, dar parcă se potriveşte mănuşă, nu-i aşa?

Dezmorţire primăvăratică

   

   După atâta iarnă, frig, zăpadă, ninsori, precipitaţii diverse şi vreme mohorâtă, soarele se arată falnic, stralucitor dar încă nu destul de puternic pentru a încălzi atâta viaţă. De mult nu am mai văzut un soare aşa strălucitor, chiar dacă nu e prea cald afară, acest timid început de primăvară parcă reînvie acea stare de bună dispoziţie, optimism şi chef de viaţă. Parcurile sunt pline de copii gălăcioşi şi jucăuşi, băncile ocupate de adolescenţi pupăcioşi, spălătoriile auto pline de maşini dornice de un turbojet cu spumă, iar în piaţă ridichiile, pătrunjelul şi mărarul aşteaptă cu nerăbdare să îi încânte pe orăşeni cu aromele şi prospeţimea lor atât de dorite iarna.

   Într-adevăr de două zile primăvara încearcă să-şi intre în drepturi şi să trimită la odihnă şi hibernare iarna lungă şi friguroasă, dar totuşi destul de apreciată de unii şi mai puţin de alţii mai friguroşi. Pământul negru, intens hidratat, primeşte cu bucurie razele calde ale soarelui şi aşteaptă să găzduiască plantele verzi şi suculente.  Zăpada ce a mai rămas îşi priveşte cu neputinţă sfârşitul, îşi ia rămas bun după o perioadă de câteva luni bune în care nu a lipsit nici măcar o zi. Albinele din prisacă nerăbdătoare să iasă la cules, ies la urdinişe, dar se retrag la loc în ghem pentru că aerul încă nu destul încălzit nu le oferă siguranţa unui zbor de curăţire atât de necesar. Câinii, paznici desăvârşiţi în gospodăriile rurale se vor întoarce la loc în ţarcurile sau lanţurile lor, după ce toată iarna au zburdat liberi prin omătul moale şi rece, pentru că stăpânii lor s-au gândit că iarna trebuie să alegre mai mult pentru a nu simţi frigul şi gerul. Săniuţele încep să se adune prin poduri, beciuri, pivniţe sau garaje, iar bicicletele, rolele şi trotinetele îşi reiau activităţile abandonate încă din toamna anului trecut. Sub razele calde ale soarelui, vitamina D va fi şi ea sintetizată în corpurile copilaşilor care au atâta nevoie pentru formarea şi întărirea sistemului osos care îi ajută la nazbâtiile ce urmează a fi făcute. În marile oraşe şi nu numai începe vremea târgurilor şi expoziţiilor de orice fel, de la cele culinare, la cele agricole, culturale sau de recreere.

   Priviţi cât de multe poate face un soare arzător de primăvară, dar încă timid în putere calorică.

Concluzia?

Motto “V-am lasat saraci si prosti, v-am gasit si mai saraci, si mai prosti”. – Constantin Brancusi

    

    Mare dreptate, mare adevăr, măreţe vorbe şi incredibil de asemănătoare cu realitatea din România.

   Am fost ieri la o şedinţă cu proprietarii de apartamente pentru a fi informaţi cu privire la un proiect naţional de reabilitare termică a unor blocuri din oraşul Tg. Frumos. N-am avut ce face. Orice lucrare de amenajare, reabilitare, construcţie sau de orice altă natura debutează cu faza de proiectare, fază ce implică nişte costuri, că nu vine nimeni pe ochi frumoşi şi pe vorbe alese să ne măsoare nouă blocurile, să întocmească schiţe, planuri şi necesarul de materiale. Spune-i asta lu’ Gigel proprietar de apartament, cu cel puţin 3 rachiuri la bord, pe care nu-l interesează hârtiile pentru că el ar fi în stare să-şi facă singur izolaţia dar nu are bani şi schele, iar timpul de stat în crâşme i s-ar diminua considerabil. Deci nu poate, dar e capabil. Alţii şi-au făcut singuri izolaţia pe banii lor şi acum is nemulţumiţi că cei ce nu şi-au făcut beneficiază acum de acest program şi li se oferă posibilitatea de a plăti eşalonat izolaţia, în rate egale fără dobândă pe o perioadă de 5 ani. Să li se scadă la impozit, cum adică, ei ce beneficiu au dacă şi-au făcut cu banii grămadă. Mai zi ceva. Unele ţaţe rele de gură, ripostau cum că ele şi-au izolat şi au dat cu o culoare foarte frumoasă şi nu vor nici în ruptul capului să o schimbe, nu le interesează cum vor arăta celelalte apartamente şi imaginea blocului în ansamblu, e apartament proprietate personală, ele nu vor şi pace. Nu-i chiar aşa mamaie, legea ai citit-o, dacă nu te invit să o faci şi vorbim pe urmă. Alt Gigel trecut de prima tinereţe şi prin toate crâşmele din oraş deopotrivă, era nelămurit că dacă în aceşti 5 ani el dă colţul, cine mai plăteşte ratele? Interesant de remarcat simţul civic, deşi pe mine nu m-ar interesa aşa de tare, ba chiar deloc, nu râmân rate neplătite, există asigurări de viaţă, moştenitori, noi proprietari, deci treaba se rezolvă. Morţi cu morţi şi vii cu vii, să nu amestecăm lucrurile.

   Din toată acestă şedinţă nu am înţeles nimic, dar mi s-a confirmat încă o dată în ce ţară trăim şi ce grad de civilizaţie şi de respect ne caracterizează.

   Domnul de la firma de consultanţă şi proiectare care trebuia să ne explice ce şi cum era cred ardelean, după accent, dar n-a avut nici o şansă de a ţine un discurs asaltat fiind de discuţiile, dacă le putem numi astfel, între Gigeii şi ţaţele prezente în sală şi mă întreb oare ce părere şi-a făcut de moldoveni?

   Trageţi voi concluziile.

Nu ne pasă

   Dimineaţă înainte de a pleca la serviciu am deschis televizorul  să văd ceva ştiri proaspete şi am văzut asta. Mai bine nu vedeam, dar pe principiul că e bine să ştim şi bune şi rele am să îmi exprim succint o părere proprie pe acestă temă.

   Animale s-au sacrificat şi se vor sacrifica mult timp de acum încolo, pentru că aproape că nu există om pe Planeta asta care să nu consume carne. În funcţie de ţară, de tradiţia şi obiceiurile acesteia, animalele sacrifcate sunt din diferite specii; la noi se consumă pui şi porc, la turci şi arabi oi şi capre, francezilor le plac fileurile de vită şi cal, chinezilor mâţele, şerpii, broaştele etc. Ba mai mult un trib din Papua Noua Guinee, biomi parcă se numeşte dacă îmi aduc bine aminte, consuma până nu de mult carne de om. Există suspiciuni că ar mai consuma şi în zilele noastre, în special carnea duşmanilor sau a celor ce se ocupă cu vrăjitoria. Deci carne se consumă, fiecare ia ce-i place, aşa că să nu facem vâlvă din faptul că era carne de cal sau de măgar, pentru că sunt consumatori de aşa ceva.

   Problema mare şi importantă este alta şi anume faptul că acea carne nu a fost supusă unui control sanitar veterinar şi cu siguranţă a ajuns ilegal prin vreun magazin sub denumirea de carne de vită “ambalată şi etichetată corepunzător”. Condiţiile în care au fost sacrificate animalele, cele de transport şi depozitare ale cărnii constituie un real pericol pentru consumatorii permisivi şi interesaţi mai mult de ce scot din gură decât ce bagă în ea. Ca de obicei autorităţile s-au autosesizat, ceva mai târziu ce-i drept, decât a făcut-o presa.

   Din punct de vedere al măcelarilor nu ştiu cum de au avut atâta cruzime, că mie mi se face milă şi când vad cum se taie un pui de găină, nu mai vorbesc de porcul sacrificat la sarbătorile de iarnă, nici măcar nu pot să mă uit. Îmi place carnea, dar e mai bine să nu fiu părtaş la obţinerea ei. Pe lângă cruzime mai este şi inconştienţa de a crea un focar de infecţie la marginea unui oraş mare pe unde bântuie câinii comunitari foarte prezenţi în vieţile noastre. Sper ca sancţiunile aplicate vinovaţilor, “dacă vor fi găsiţi vinovaţi”, să nu se rezume doar la sancţiuni disciplinare, sau contravenţionale modice.