Copiii fără etichete ajung oameni mari

   Nu am fost niciodată pentru violenţă, bătăi, pumni, palme, jigniri sau vorbe urâte, nu mi-au plăcut lucrurile astea, le-am evitat total şi nu am vrut să am vreodată de a face cu oameni pe care îi caracterizează astfel de atitudini. Când eram copil la şcoala generală, în pauze se formau două găşti de baieţi din clase diferite sau din aceeaşi clasă, nu mai reţin exact, şi timp de 20 de minute în recreaţia mare ieşeau pe terenul de sport şi se băteau. Adică improvizau un minirăzboi, aşa fără vreo miză anume, ci doar ca să-şi arate fiecare spiritul bărbătesc şi abilităţile de băiat dur. Eu nu luam niciodată parte la aceste acţiuni şi rămâneam de fiecare dată în clasă cu fetele şi aşteptam războinicii de pe câmpul de luptă. Cât evitam eu astfel de acţiuni, odată tot am luat un pumn în freză de la un ţânc din clasă care, ştiindu-mă mai firav şi mai "fetişcan", s-a luat de mine probabil degeaba şi cum nu ripostam s-a dat el mai mai cocoş decât era nevoie. Pe urmă odată cu vârsta ritualul de impresionare a unei fete curtată de doi băieţi implica câteodată, din păcate şi violenţă între cei doi şi iar evitam lăsând la latitudinea fetişcanei să decidă după pretenţiile şi criteriile sale care din cei doi cocoşei e mai potrivit, cel agresiv sau cel paşnic. Câteodată pierdeam, de alte ori câştigam. Armele de foc, eu le consider aducătoare de violenţă, moarte şi suferinţă, stări în care nu vreau să mă aflu, deci, prin urmare nici cu puştile şi pistoalele nu mă am de bine. Nici chiar pe cele de jucărie nu le suport, mesajul lor fiind acelaşi: violenţa. Încă o chestie pe care nu o înţeleg, de acum vorbim la nivelul de adulţi, este violenţa dintre soţi şi mă refer în special la cea fizică. Un om (nu am zis "bărbat" din morive lesne de înţeles) ce loveşte odată o femeie, o va face cu siguranţă şi a doua oară mai devreme sau mai târziu, iar asta nu duce decât la frică, suferinţă şi traume psihice. Dacă violenţa împotriva femeilor nu o înţeleg, de cea împotriva copiilor chiar rămân fără cuvinte. Am fost şi sunt zi de zi stupefiat când văd şi aud de copii agresaţi de proprii părinţi, de bebeluşi ce ajung la spital cu fracturi la mâini sau picioare şi cu vânătăi pe tot corpul pentru că unul sau ambii părinţi pur şi simplu nu le suportă plânsul. De fetiţe violate, copii jigniţi în public sau bătuţi fără milă că au spart o farfurie sau că au luat o notă proastă. Mi-aduc aminte la şcoală fiind că aveam un coleg ce era făcut de râs în faţa întregii clase de chiar mama sa, atunci când venea să vadă catalogul. Vă daţi seama ce consecinţe negative s-au abătut asupra psihicului sărmanului copil, cât rău îi făcea chiar mama sa, e adevărat poate nu-şi dădea seama, dar nu cred că e o scuză.

    Ok, în concluzie violenţa nu e bună, iar abuzurile asupra copiilor au pentru aceştia repercursiuni dramatice la nivelul personalităţii şi atitudinii. Un copil abuzat, umilit, bătut, înjurat sau jignit va face şi el aceleaşi lucruri când va creşte, în loc să devină un om mare de valoare.

   Cred că s-a înţeles destul de clar mesajul ce am vrut să-l transmit prin intermediul acestei postări, iar dacă ştiţi cazuri de violenţă împotriva copiilor, nu rămâneţi indiferenţi, pentru că nepăsarea poate crea un un om mic, fără valoare, un hoţ sau un violator şi nimeni nu are nevoie de aşa ceva.

   

Copii mici probleme mici, copii mari probleme mari

   O vorbă spune cam aşa : „Copii mici probleme mici, copii mari probleme mari”; nu credeam în asta până nu am început să trăiesc asta pe pielea mea. Cât era Sebastian mic, mânca, se juca, dormea şi cam atât, nu pretenţii, nu mofturi, nimic, era foarte ascultător. Acum când a început să mai crească, au început şi mofturile la masă şi mai ales la somn, nu mai vrea să vină de afară în casă şi lista poate continua. Sunt convins că peste ceva timp acestea vor fi nesemnificative pe lângă ce ne aşteaptă pe noi ca părinţi, dar cum babă frumoasă şi copil cuminte nu au existat de când e lumea şi Pământul, trebuie să ne conformăm şi să încercăm să-l educăm cât mai raţional şi în folosul său cu putinţă.

   A ajuns la o vârstă când face bine diferenţa între ce-i place şi ce nu, astfel că somnul de la amiază este mereu o problemă, încearcă prin orice mijloace să scape de această „povară” şi din păcate, pentru el, de multe ori reuşeşte. Micul ştrengar ştie aşa de bine să înmoaie inimile mamei, bunicii şi bonei încât iese mereu învingător, spre deliciul şi satisfacţia lui, invers proporţionale cu dezamăgirea adulţilor că nici de data aceasta nu au reuşit să stăpânească un mic „gâgac”. Situaţia se schimbă în favoarea adulţilor mai sus amintiţi atunci când tatăl cel cu inima neînmuiabilă este acasă la orele prânzului, iar atunci micul şantajist dă exemplu de maturitate deplină şi face nani vreo 3-4 ore. Atunci tati nedumerit întreabă: „Cine a spus că Sebi nu doarme?”, spre surprinderea adulţilor şi deliciul celui mic. Ce să mai, un „gâgac şantajist”.

  Tot din categoria „cum vrea Sebastian aşa trebuie să fie” face parte şi joaca, activitate care are loc întotdeauna cu jucăriile, persoanele şi momentele zilei alese de el. Degeaba îi spui că ai obosit  să te mai joci cu mingea, că mai bine ar desena, sau colora, pentru că Sebi a spus că jocul cu mingea nu s-a terminat şi pace.

   Ce îi place cel mai mult e băiţa de seară, aici nu mai face nici un fel de moft, e întrutotul de acord cu această activitate, însă şi aici apare o mică problemă, aceea că nu mai vrea să iasă din cădiţă. Dar, tatăl cel cu inima de piatră nu ascultă tânguirile micului suferind şi-l scoate din apa care-i creează atât de multă satisfacţie. Ce să facem măi Sebişor, lasă că trece până te-nsori.

   Oricum este un scump şi un drăguţ, un copil care se bucură de toată atenţia, dragostea, protecţia şi afecţiunea din partea părinţilor. Este un sentiment minunat să-i vezi chipul firav şi inocent cum se bucură sau cum se cuibăreşte în braţele tale.

Craciun fericit!

   

   Pentru ca am fost cuminti Mosul a venit si in familia noastra, aducand pe langa daruri si multa emotie, fericire si buna dispozitie. Cel mai incantat a fost Sebastian, care inainte sa se intalneasca cu Mos Craciun era viteaz, ca el zice poezii, cantecele..etc. Atitudinea s-a schimbat atunci cand "marea intalnire" a avut loc, nu mai vroia sa zica nici o poezie, statea numai in brate la mami, iar pe Mos nici macar cu privirea nu-l cauta. Aceasta s-a schimbat imediat, pentru ca Mosul, nu-i asa, stie el cum sa se poarte cu copiii si cum sa le castige increderea, iar dupa primul cadou scos din sac, Sebastian a prins curaj, iar la sfarsit erau chiar buni prieteni.

   A fost frumos, emotionant, nimic nu s-a comparat cu privirea celui mic cand l-a zarit in camera sa pe Mos Craciun, entuziasmul cu care a primit cadourile si incredibila fascinatie atunci cand a inceput sa se joace cu darurile, incat a facut "3.14 -3.14" pe el (asta ramane intre noi).

   Mami a fost si ea incantata de daruri, la fel si tati, pentru ca suntem o familie unita, frumoasa ce pluteste intr-un balon de dragoste si armonie.

   Craciun fericit tuturor!

Iarna nu e prietena tuturor

    Nu se intampla de multe ori sa nu citesc presa online dis de dimineata, doar cand sunt plecat cu masina si nu am acces la internet, dar seara tot o “rasfoiesc”. Articolele si subiectele sunt cat se poate de variate, adevarate sau cu inflorituri, insa cert este ca unele dintre ele ma ingrozesc pur si simplu.

   Spre exemplu in ultimele 3 – 4 zile citesc de bebelusi morti pentru ca ambulanta nu a putut ajunge din cauza nametilor, sau fetite de 11-12 ani violate cu salbaticie chiar de proprii tati, sau ginere omorat de socru la taiatul porcului, deci ceva de genul stirilor de la ora 5 de pe ProTv.

    Acuma stau si ma gandesc oare ce fel de om trebuie sa fii sa faci asemenea fapte, cat de brutal, de barbar si sadic trebuie sa fii pentru a face astfel de lucruri. Cum se poate ca in secolul XXI, Mileniul III sa mai avem localitati izolate iarna de zapezi, iar vara de noroi, copii care mor de frig in case, in timp ce unii se lafaie in milioane de euro. Stiu ca viata e nedreapta dar parca prea exagerata nedreptatea aceasta, mai ales cand vine vorba de copii.

   Credinciosii si evlaviosii care afirma sus si tare ca Dumnezeu  are grija de toti, stie El ce e mai bine pentru fiecare, cum comenteaza atitudinea Domnului  atunci cand fetitele sunt sechestrate si violate, cand copiii sunt desfigurati sau chiar omorati de caini, cand bebelusii ingheata de frig!? Cu siguranta vor spune ca asa vrea El si nu trebuie judecat pentru ca el este Atotputernic si are grija de toti.

   Cu toata logica existenta in aceasta lume nu reusec  sa inteleg faptul ca unii cred in ceva, iar acel ceva te dezamageste prea brutal si nedrept, iar credinta totusi persista.

  Ce ai Doamne cu fetitele, bebelusii si copiii de care aminteam mai sus, dupa ce ca sunt mici si fragili mai au ghinionul sa mai fie si mutilati si chiar omorati!? In tot acest timp vinovatii stau la parnaie, la caldura cu cozonacul si friptura de porc in fata, lor nu li se intampla nimic, pentru ca acolo sunt paziti non-stop, insa acele suflete mici si nevinovate sunt lasate la voia intamplarii.

   Dreptate e asta!? O fi, dar nu aici pe Pamant!

Perceptia culturii

    

 A mai trecut o sesiune a bacalaureatului in Romania,marea majoritate o catalogheaza drept dezastroasa,altii o vad ca pe ceva normal, iar unii n-au pur si simplu nici o parere.Eu consider ca nu e nimic grav ca jumatate dintre acesti copii nu au promovat examenul de maturitate,asta denota faptul ca nu au fost pregatiti de la inceput,cand au dat capacitate.Atunci toti parintii erau agitati ca odraslele lor trebuie musai sa prinda un loc la liceu,nu conteaza care,liceu sa fie.Ei, uite ca nu e bine, efectele neconstientizarii adevaratelor capacitati materiale si morale ale parintilor si copiilor au produs rezultatul ce era de asteptat dar totusi neasteptat.

     Ca parinte incerci sa-i insufli copilului dorinta si nevoia de a invata (cel putin asa au facut ai mei cu mine,iar eu voi face la fel cu al meu copil) si in acelasi timp il monitorizezi atent,ii observi evolutia si functie de acesta trebuie sa iei niste decizii corecte pentru ca rezultatele lor sa produca doar beneficii.N-are sens sa te dai peste cap sa faci pe dracu-n patru,sa dai spaga,sa apelezi la pile si relatii doar pentru ca ai tu asa un moft sa intre copilul la un liceu si pe urma sa te lauzi la neamuri si sa te bati cu pumnu-n piept ca ai copil la liceu.Total gresit, pentru ca acel copil daca in principal prin forte proprii n-a reusit,daca meritul e mai mult al parintilor decat al lui, el va suferi la urma,nu va lua bacu' ,nu-si va gasi de munca,nu va sti sa faca practic nimic.

      O vina foarte mare o poarta si sistemul de invatamant romanesc,care din dorinta de a umple facultatile cu studenti care o sa plateasca taxe de studii,au desfiintat scolile profesionale,au eliminat admiterea la licee (asa era pe vremea mea) si la facultati.Au facut in schimb repartizare computerizata si admitere pe baza de dosare pentru ca un numar cat mai mare de copii sa intre la liceu,respectiv facultate,insa nu au tinut cont si de faptul ca numarul celor care intra sa fie egal cu numarul celor care ies.De fapt nici nu mai conteaza,atat timp cat platesc taxe mari ce intra la bugetul de stat,dar la o analiza simpla se constata ca de fapt din acei bani trebuie sa le plateasca somaj si ajutoare sociale,iar atunci nu vad logica.

     Acum se gandesc ei sa reintroduca in sistem scolile profesionale sau sa se dea bacalaureat diferentiat,adica cei buni sa aiba subiecte mai grele si cei slabi subiecte usoare.Alta aberatie,dupa parerea mea,in final tot acolo se va ajunge,cel slab va ramane slab si nepregatit,iar cel bun va avea numai de castigat,pentru ca el e facut pentru a fi intelectual;in schimb nu e corect fata de acei copii care cu adevarat invata.

       Este adevarat ca tinerii din ziua de azi asteapta sa li se dea de toate,masini,bani ,vacante, fara a face nimic in schimb ba cred ca ar vrea sa li se bage si cartea in cap fara sa se mai osteneasca ei sa invete.

      Atunci cand vad la Tv numai incultura,iar parintii nu le explica realitatile vietii  rezultatul va fi o tara de neprofesionisti,lenesi,necizilizati,corupti etc.

Framantari de tatic

 

De un an si trei luni sunt tata si asta nu poate decat sa ma bucure,sa-mi faca viata mai frumoasa si sa ma faca fericit si implinit.Insa cateodata in framantarile mele interioare isi face aparitia intrebarea daca sunt eu destul de bun pentru copilul meu?Si stau si meditez si pun in balanta si fac observatii etc. si tot nu ajung la nici o concluzie.Citesc,ma documentez despre cresterea copiilor,urmaresc bloguri de profil (http://www.nobine.ro,www.jurnaldetata.ro/) si cu toate astea nu stiu daca al meu copil e multumit de mine,de felul cum il educ,cum il cresc,cum ma implic in dezvoltarea si educatia lui.Recunosc,fata de Andreea,sotia mea, eu sunt o fire mai autoritara,mai critica,cateodata fara rabdare destula.Ea este calma,toleranta,intelegatoare,aceste calitati nu fac decat sa consolideze si mai tare relatia mama-copil.Poate asa e normal,natural,insa cateodata as vrea sa fiu si eu asa,sa-mi fac copilul fericit zi de zi,sa nu-l cert,sa-l las sa faca ce vrea ca sa fie mereu vesel.Citind cele doua bloguri amintite mai sus nu pot sa nu observ armonia si bucuria din cele doua familii,parca sunt fara greutati,fara stres si fara griji, si ce m-a impresionat cel mai tare este faptul ca acele bloguri sunt scrise de doi tatici.Deci si ca barbat te poti descurca de minune cu micutul tau copil,chiar cu 2 sau 3 copii,nu neg asta,pentru ca si eu consider ca m-am descurcat cu al meu,insa nemultumirea mea este ca deacuma el creste,face nazbatii,obraznicii,specifice varstei,iar eu am remuscari cateodata ca ii zic de prea multe ori pe zi "nu fa aia",cand e prea incapatanat ridic putin tonul si stau si ma intreb daca procedez corect,daca asta nu raceste relatia tata-copil.

   Imi place sa ma implic direct in dezvoltarea si educatia unui copil,nu e un stres pentru mine acest lucru,o zic la modul cel mai sincer.Am tot respectul pentru tinerele familii care au curaj sa faca 2-3 copii,care nu se plang mereu (specific romanului),care pun mai presus de toate familia si nu vad ca un impediment in viata familiala lipsa bunurilor materiale.Majoritatea tinerilor de la noi nu vor copii pe motiv ca nu sunt bani,nu este stabilitate,nu au casa lor etc,insa exista solutii pentru toate,intelegere si armonie in familie sa fie.Banii,daca esti om harnic si cu capul pe umeri ii poti face,stabilitatea de orice natura ti-o creezi singur prin seriozitate,perseverenta si ratiune,iar in privinta unei locuinte (aici e problema cea mai mare a tinerilor),uitati-va la americani,ei stau o viata in chirie si nu au nici un fel de probleme.

  Ca sa concluzionez intr-un mod cat se poate de simplu,pot sa zic ca mie imi plac foarte mult copii,ma bucura nespus cand ii vad veseli,sanatosi,foarte interesati de unele lucruri care pentru noi sunt banale,imi doresc o familie unita,mereu tanara,vesela si armonioasa;vreau ca scumpul meu copilas (copii in viitor) sa fie mandru de tatal lui pentru ca eu mereu voi fi mandru de el si-l voi sprijini si ajuta in orice imprejurare.