Balada unui leu
Se-ntampla întro
pădure unde leul liniştit,
Îşi făcea a sa
siestă întrun colţ mai mult umbrit,
Iar o vulpe cam
şireată îl pândea de prin tufişuri,
Ca să nu cumva s-o prindă cu a
dânsei ascunzişuri.
Ea aduse în pădure de
la mare depărtare,
Un lup hulpav ce poftea
din a leului mâncare,
Şi-i dădea câte puţin
fără leul să-şi dea seama,
Că rezerva lui de
hrană se pierdea aşa de-a valma.
Şi nu se oprea şireata şi continua aşa,
Să infrupte lupul lacom, fără-a şti, că o
vedea
Bufniţa cu ochii ageri şi cu mintea
sclipitoare,
Ce de-ndată da de veste si creând multă
mirare.
Leul a-ntrebat pe vulpe şi aceasta i-a
răspuns,
“E
adevarat stapâne că de tine m-am ascuns,
„Dar imi cer iertare, implorare, stiu ca nu e
de ajuns”.
Leul a gonit pe lup înapoi în depărtare
Si-a cerut vulpii şirete sa-l lase la cugetare.
Se gândea şi nu credea că-n pădurea lui de vis
A pătruns aşa deodată fără frică un intrus,
Iară vulpea ce-o credea o prietenă de-a sa
L-a tradat şi la minţit fără măcar a-i păsa.
By
Cipri.S – dec. 2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu