Copiii fara etichete

duminică, 31 martie 2013

Produse de sezon cu preţuri asezonate

  
    La noi, românii, postul e mai aspru decât prevede religia în toate cărţile sale ortodoxe şi catolice din cauza mărfii de sezon evaluată şi oferită de producători şi comercianţi la suprapreţ. Am mai auzit la ştiri producători ( mă refer strict la produse agroalimentare) ce se scuzau şi pozau în victime false ale preţurilor aberante din magazine, la unele produse de "sezon" cum ar fi carnea de miel în preajma Paştelui, ciupercile în post sau carnea de porc înaintea Crăciunului. Ei n-au nici o vină, practică preţuri ca înainte de revoluţie, ies mereu în pierdere, fac muncă voluntară şi se zbat pentru consumatori ca peştele pe uscat. Da, da, hai...mai taie din ele dă-le dreacu. Singurii vinovaţi sunt magazinele şi intermediarii care vor să se îmbogăţească peste noapte şi nu se gândesc decât la profit. Nu sunt singurii, e drept au partea cea mai mare din vină însă producători au şi ei părticica lor, pentru că profită de nevoia consumatorilor motivând că în restul anului nu obţin cine ştie ce profit şi se gândesc ei că atunci când cererea e mare preţul să fie şi mai mare. Tipic românesc acest sistem, în ţările civilizate preţurile rămân în acele perioade în cel mai rău caz constante, dacă nu scad semnificativ, pentru ca fiecare om să-şi poată permite bucate tradiţionale sau în ton cu sărbătoarea. La noi nu, să umflăm preţurile în speranţa îmbogăţirii şi la urmă când tragem linie să constatăm că de fapt profitul e minuscul. Aşa vă trebuie, să faceţi profit cu astfel de preţuri când oi face eu concedii pe Marte.
   Am venit acum de la un supermarket şi am văzut că ciupercile costă 12 lei/kg, asta în condiţiile când nu este perioadă de post preţul e undeva la 6-7 lei/kg. Deci, producătorii săracii au costuri duble de obţinere a unui kilogram de ciuperci în perioada de post decât în oricare perioadă a anului. Carnea de miel am înţeles că e undeva la 28-30 lei/kg, mai scumpă, sau cel puţin egală, decât fructele de mare sau somonul, de parcă oi şi miei s-ar găsi numai pe Kilimanjaro, iar până acolo este drum lung şi anevoios, animalele acestea cu lână sunt pe cale de dispariţie şi dacă vrei să-ţi miroase în bucătărie a carne de miel trebuie să scoţi banul gros.
   Astea-s doar două exemple "de sezon" pe care din păcate omul de rând nu şi le poate permite pentru că lipsa de respect şi setea de bani făcuţi într-un timp scurt din partea producătorilor şi comercianţilor depăşesc toate limitele bunului simţ, dar în final pierderea e tot a lor. Totdeauna am preferat strategia de a vinde mai ieftin şi mult decât mai scump şi mai puţin.

miercuri, 27 martie 2013

Pentru fermieri





     De la 1 martie a inceput perioada de depunere a cererilor de plati pe suprafata care va continua pana la data de 15 mai, fara penalizari, iar de la 16 mai la 10 iunie cu penalitati de 1% pe zi pentru fiecare zi de intarziere. Acest mesaj se adreseaza fermierilor ce lucreaza terenul si vor sa solicite sprijin in bani de la Uniunea Europeana, pentru acoperirea unei parti din lucrarile agricole efectuate in decursul unui an. Trebuie sa mai stiti ca este nevoie de o copie la buletin, un extras de cont valid, o adeverinta de la primaria pe raza careia se afla terenul, conforma cu registrul agricol, precum si copii ale documentelor de proprietate/arenda sau concesiune din care sa reiasa suprafetele de teren ce il lucrati. Toate acestea le puneti intr-un dosar plic si in ziua in care ati fost programat va prezentati la centrele APIA din raza dumneavoastra de domiciliu. De preferat ar fi ca in ziua prezentarii la APIA sa aveti deja facuta digitizarea parcelelor, lucru ce se poate face foarte usor de la calculatorul personal de acasa accesand aplicatia IPA ONLINE. In caz ca nu aveti acces la internet sau aplicatia vi se pare greu de accesat, la centrele APIA impreuna cu functionarii responsabili veti digitiza impreuna parcelele pentru a rezulta o cerere corect intocmita, astfel incat autorizarea la plata sa fie sigura.
    Nu uitati ca o amplasare cat mai corecta a parcelelor agricole va scuteste la un eventual control clasic sau prin teledetectie, de sanctiuni deloc neglijabile. Parcelele de teren nelucrate, sau neingrijite nu beneficiaza de sprijin!

marți, 26 martie 2013

Prea mulţi oameni, prea multe E-uri




     Suntem prea mulţi pentru a asigura un consum de alimente fără E-uri zi de zi, asta e realitatea trebuie să ne conformăm altfel nu avem ce face. Populaţia Terrei a crescut de-a lungul timpului, astfel încât pentru a putea fi hrănită, industria chimică alimentară a cunoscut o reală ascensiune şi trebuie să recunoaştem că fără ea nu am avea ce digera. Cam asta s-a spus zilele trecute la TV, este un adevăr pe care mulţi nu-l recunosc, dar el există şi este parte  din viaţa noastră. Toţi vrem produse ecologice, fără conservanţi, stabilizatori sau alte chimicale, dar din păcate acest lucru nu mai e posibil în zilele noastre. Industrializarea alimentară este în continuu progres, iar alimentele produse cu grijă şi cu atenţie şi cu timp şi fără conservanţi nu ajung la toţi. Mulţi au ales viaţa urbană în schimbul celei rurale, iar producătorii autohtoni nu fac faţă cereii de produse ecologice, scumpe pentru unii şi greu de găsit pentru alţii. Aşa că apare selecţia naturală, aşa cum s-a precizat în media, unii fac cancere, iar alţii opun rezistenţă ceea ce crează linii genetice rezistente la E-uri. Deci, în final ori murim de tineri ori devenim rezistenţi la chimicale. Clar ca bună ziua!

luni, 25 martie 2013

Online & POS

   
    Chiar acum au sunat la uşa apartamentului meu din Tîrgu Frumos trei babe care cereau bani ( un mic ajutor, ca de obicei) pentru biserică. Chiar dacă aveam bani cash în casă nu le dădeam, dar de data aceasta chiar toţi banii mei erau pe card. Aşa că dacă aveau la ele un POS poate mă lăsam înduplecat de vreo 10 lei, dar cum credinţa este în raport invers proporţional cu tehnicile moderne ale lumii civizate posibilitatea ca să dau pomelnice cu cardul sunt destul de reduse pentru viitor.
   Am mai spus-o că de foarte puţine ori am bani cash la mine pentru că prefer să fac plăţi online sau cu cardul din cel puţin trei motive ce mie îmi convin:
 - nu-mi place să stau la rând la bancomat să scot bani şi să mi se ia şi comision pe deasupra;
 - nu-mi place să aştept rest, să primesc gume sau bomboane în locul acestuia;
 -prefer să evit cozile şi îmbulzeala atunci când îmi plătesc facturile şi impozitele.
De curând am aflat că şi în oraşul meu, Tîrgu Frumos, taxele şi impozitele le pot plăti la ghişeu cu cardul, un lucru lăudabil de altfel, dar m-aş bucura şi mai tare când voi avea posibilitatea de face astfel de plăţi de acasă de la laptopul meu. Lumea modernă în care trăim, dar ne aliniem mai greu, pune mare accent pe astfel de plăţi, online sau la POS, astfel că a fost creată în acest scop şi o aplicaţie pe Facebook, pentru a încuraja populaţia să folosească acest sistem de plată. E interesantă aplicaţia, eu m-am înscris deja şi vă recomand şi vouă să faceţi acest lucru pentru că vă poate aduce premii frumoase, cum ar fi un smartphone Samsung Galaxy SIII. Sună bine nu? Recomandarea mea şi nu numai a mea, este aceea ca voi cititorii acestui blog să faceţi din oraşul vostru unul al viitorului prin facerea a cât mai multe plăţi online sau cu cardul la POS, pentru că numai aşa demonstrăm că ţinem pasul cu lumea civilizată şi evoluată la care visăm toţi. Era să uit, un alt avantaj foarte important al cardului, este acela că dacă vă este furat, hoţul nu prea are ce face cu el, iar dacă anunţaţi banca în timp util banii vă rămân integral în cont. Nu acelaşi lucru se întâmplă atunci când hoţii vă fură banii cash.

Televizorul indobitoceste (si mai tare) poporul





     Toţi ştim, dacă nu, măcar ar trebui, că Romania este o ţară cu un mare potenţial agricol neexploatat, iar agricultura ne-ar scoate din criza aceasta în care mustim de ani de zile, dacă implicarea şi bunăvoinţa autorităţilor ar fi încadrate la categoria priorităţi. Din păcate asistăm din ce în ce mai des la lovituri sub centură aplicate agriculturii din România şi aşa săracă şi umilită pe nedrept într-o societate lipsită de principii benefice şi care pune cantitatea în faţa calităţii. În ţările sărace din Africa oamenii  mor de foame, iar noi ne batem joc de producţia agricolă şi zootehnică şi o aruncăm pe câmp sau o incinerăm pe motive puerile de neconcordanţă cu normele sanitar veterinare în vigoare. Am văzut zilele acestea lapte aruncat pe câmp, carne de cal şi de curcan retrasă de la comercializare şi distrusă, motivele teoretice fiind acelea de infestare cu aflatoxină sau antibiotice, iar cele reale bazându-se cu siguranţă pe interesul multinaţionalelor care nu se mai satură de bani mulţi într-un timp scurt. Problema ar fi că dacă omul de rând ar gândi şi medita ceva mai mult, ar citi păreri şi impresii, atunci situaţia ar fi alta, producţia ar merge în continuare, iar consumul  va rămâne cel puţin constant. Însă cum noi, românii credem tot ce vedem la televizor sau ce citim în ziare, nu ne dăm seama că de fapt ne facem rău singuri prin astfel de refuzuri nefondate ale consumului de produse româneşti. Presa este cea mai vinovată în această situaţie, creează panică, apoi cand situaţia devine critică începe să o dreagă spunând că de fapt trebuie să consumăm 25 de litri de lapte pe zi cu aflatoxină pentru a ne intoxica, sau că în final s-a dovedit că acea carne de curcan nu are antibiotice. Dar, asta după ce şi-a luat mălaiul pe spatele proştilor creduli ce au cumpărat ziare şi au belit ochii cât cepele la televizor şi au băgat la creieraşe informaţiile neprocesate şi au făcut fără ştiinţă un deserviciu agriculturii româneşti. La fel s-a întamplat în anii din urmă cu castraveţii româneşti, găinile aviare, ouăle, porcii şi vacile nebune, noi am crezut şi tot noi am pierdut. În loc să avansăm pe punem singuri piedici ca să o luăm iar de la capăt.
-          Eşti prost!
-          Nu sunt prost, cum îţi permiţi?
-          Poftim 1 leu.
-          Ai dreptate, sunt prost!
Cam aşa e la noi.

sâmbătă, 23 martie 2013

Copiii fără etichete ajung oameni mari

   Nu am fost niciodată pentru violenţă, bătăi, pumni, palme, jigniri sau vorbe urâte, nu mi-au plăcut lucrurile astea, le-am evitat total şi nu am vrut să am vreodată de a face cu oameni pe care îi caracterizează astfel de atitudini. Când eram copil la şcoala generală, în pauze se formau două găşti de baieţi din clase diferite sau din aceeaşi clasă, nu mai reţin exact, şi timp de 20 de minute în recreaţia mare ieşeau pe terenul de sport şi se băteau. Adică improvizau un minirăzboi, aşa fără vreo miză anume, ci doar ca să-şi arate fiecare spiritul bărbătesc şi abilităţile de băiat dur. Eu nu luam niciodată parte la aceste acţiuni şi rămâneam de fiecare dată în clasă cu fetele şi aşteptam războinicii de pe câmpul de luptă. Cât evitam eu astfel de acţiuni, odată tot am luat un pumn în freză de la un ţânc din clasă care, ştiindu-mă mai firav şi mai "fetişcan", s-a luat de mine probabil degeaba şi cum nu ripostam s-a dat el mai mai cocoş decât era nevoie. Pe urmă odată cu vârsta ritualul de impresionare a unei fete curtată de doi băieţi implica câteodată, din păcate şi violenţă între cei doi şi iar evitam lăsând la latitudinea fetişcanei să decidă după pretenţiile şi criteriile sale care din cei doi cocoşei e mai potrivit, cel agresiv sau cel paşnic. Câteodată pierdeam, de alte ori câştigam. Armele de foc, eu le consider aducătoare de violenţă, moarte şi suferinţă, stări în care nu vreau să mă aflu, deci, prin urmare nici cu puştile şi pistoalele nu mă am de bine. Nici chiar pe cele de jucărie nu le suport, mesajul lor fiind acelaşi: violenţa. Încă o chestie pe care nu o înţeleg, de acum vorbim la nivelul de adulţi, este violenţa dintre soţi şi mă refer în special la cea fizică. Un om (nu am zis "bărbat" din morive lesne de înţeles) ce loveşte odată o femeie, o va face cu siguranţă şi a doua oară mai devreme sau mai târziu, iar asta nu duce decât la frică, suferinţă şi traume psihice. Dacă violenţa împotriva femeilor nu o înţeleg, de cea împotriva copiilor chiar rămân fără cuvinte. Am fost şi sunt zi de zi stupefiat când văd şi aud de copii agresaţi de proprii părinţi, de bebeluşi ce ajung la spital cu fracturi la mâini sau picioare şi cu vânătăi pe tot corpul pentru că unul sau ambii părinţi pur şi simplu nu le suportă plânsul. De fetiţe violate, copii jigniţi în public sau bătuţi fără milă că au spart o farfurie sau că au luat o notă proastă. Mi-aduc aminte la şcoală fiind că aveam un coleg ce era făcut de râs în faţa întregii clase de chiar mama sa, atunci când venea să vadă catalogul. Vă daţi seama ce consecinţe negative s-au abătut asupra psihicului sărmanului copil, cât rău îi făcea chiar mama sa, e adevărat poate nu-şi dădea seama, dar nu cred că e o scuză.
    Ok, în concluzie violenţa nu e bună, iar abuzurile asupra copiilor au pentru aceştia repercursiuni dramatice la nivelul personalităţii şi atitudinii. Un copil abuzat, umilit, bătut, înjurat sau jignit va face şi el aceleaşi lucruri când va creşte, în loc să devină un om mare de valoare.
   Cred că s-a înţeles destul de clar mesajul ce am vrut să-l transmit prin intermediul acestei postări, iar dacă ştiţi cazuri de violenţă împotriva copiilor, nu rămâneţi indiferenţi, pentru că nepăsarea poate crea un un om mic, fără valoare, un hoţ sau un violator şi nimeni nu are nevoie de aşa ceva.
   

Aproape somnul acela



     Imi aduc si acum aminte de cand eram copil si aveam o saltea cu arcuri. Pentru vremea aia, era bine facuta, insa nu se compara cu modelele de saltele cu arcuri de acum. Acum nu mai risti sa te trezesti cu vreun arc impungandu-te in spate taman cand ti-e somnul mai drag. Atunci, odata la trei nopti mi se intampla asta. Insa, odata, a fost atat de rau, ca arcul a strapuns materialul si chiar mi s-a infipt in spate. M-am culcat si era sa nu ma mai trezesc. Dar m-am trezit si asta pentru ca tipa mama si plangea speriata ca aveam tot spatele plin de sange si un arc care nu isi avea locul acolo. A chemat repede o ambulanta, pentru ca ei ii era frica sa ma miste si sa-mi scoata ala din spate, am ajuns apoi la spital, mi-au dezinfectat rana, m-au cusut si m-au trimis acasa. A fost destul de urat, insa riscul de a pati asa ceva nu era tocmai un lucru neasteptat la vremea aceea. Acelea erau metodele de concepere a saltelelor, trebuia sa te conformezi. Oricum, cat tineau, chiar tineau. Cand incepeau sa se strice se vedea si era, in fond, vina ta daca nu le schimbai la timp.
Pornind de la povestioara aceasta pe care mi-am amintit-o, am studiat putin piata. Astazi, exista inimaginabil de multe modele de saltele, cu tot felul de continuturi, calitati, proprietati, dimensiuni, grade de rigiditate, de confort si cu preturi diverse. De asemenea, acestea nu mai pot fi achizitionate doar din magazinele la care trebuie sa te duci ca sa vezi despre ce este vorba, ci si online. Ceea ce optimizeaza foarte mult intregul proces al cumpararii. In plus, gasesti acolo toate detaliile de care ai nevoie pentru a lua decizia corecta in legatura cu cel mai potrivit dintre modele. Asadar, sa tot dormi si sa nu-ti mai faci griji gandidu-te ca poate te trezesti la spital a doua zi.
Articol scris de Blogatu.

miercuri, 20 martie 2013

Un kinder

   
   Cu fiecare zi ce trece îmi dau seama că am un copil energic, dornic de cunoaştere, înţelegător, vesel, glumeţ şi cu o mare pasiune pentru maşini şi motociclete. Este un ştrengar mic, mereu pus pe şotii, spune poezii şi numără numai dacă vrea el şi lasă totul când aude că tati îl ia cu maşina sau când mami şi tati îl scot afară cu motocicleta electrică. Dacă l-aş lăsa la volanul maşinii nu i-ar trebui mâncare, apă sau somn, aşa-i de pasionat. Este suficient să-i zic că tati nu te mai plimbă cu maşina şi e cel mai cuminte copil din lume, este el un mic şantajist, dar şi noi, părinţii, i-am descoperit "punctul slab". Sincer îmi pare bine că de la o vârstă aşa de fragedă are o pasiune, cea a jocului şi a condusului de maşini şi motociclete; bine, pe lângă asta mai face şi puzzle, desenează, însă maşinile sunt pe primul loc. Sunt curios cum va fi pe viitor, dar nu vreau să treacă timpul repede ca să aflu asta, ci vreau să mă bucur de toate copilăriile şi inocenţa de care dă dovadă zi de zi. A început să înţeleagă unele lucruri, pune zeci de întrebări, pe unele le repetă de zeci de ori, iar noi suntem foarte încântaţi că reuşim să-i satisfacem setea de cunoaştere. Îi plac desenele animate, dar nu întratât încât să nu-l putem dezlipi din faţa televizorului, nu-i e frică de oameni sau animale, în schimb urăşte şi are groază de insecte. E sociabil, vesel, deloc ruşinos, prietenos cu toată lumea, darnic doar cu lucrurile pe care nu pune mare preţ, foarte zgârcit şi posesiv atunci când vine vorba de maşinuţe şi ciocolată. Îmi place că e foarte horărât atunci când mergem în supermarket, ştie exact ce fel de cereale vrea, de care suc, pufuleţi obligatoriu cu maşinuţe, iar mai nou are preferinţe şi la garderobă. Un băieţel mic cu aspiraţii mari!

marți, 19 martie 2013

La tăţ nii greu!

    
   Să locuieşti la ţară, să fii tânăr şi cu putere de muncă şi să nu ai un serviciu stabil, înseamnă să te ocupi de agricultură şi de zootehnie, pentru că altceva nu ai de făcut şi banii, fie ei puţini, trebuie să vină de undeva. Mai cultivi porumb, floarea soarelui, lucernă sau ai ceva vie şi pomi, ţii câteva oi, vaci, viţei , păsări şi iepuri şi un cîine pentru pază şi se cheamă că eşti gospodar, harnic şi nu duci lipsă de prea multe. Eu aşa văd lucrurile, nu concep viaţa la ţară fără animale şi pământ cultivat, mai ales când nu ai altă ocupaţie care să asigure un venit constant în familie. Însă pentru asta trebuie în primul rând putere şi chef de muncă, pentru că nimic nu se obţine fără efort, iar la ţară efortul este de natură fizică, iar asta nu e o scuză pentu a munci. În meseria mea intru zilnic în contact cu zeci de fermieri, mici, medii şi mari şi la sfârşitul unei zile de muncă, odihnindu-mă pe canapea în faţa televizorului, îmi vin în minte secvenţe din discuţiile cu fermierii. Unii se plâng că e greu, alţii că e mult de muncă, majoritatea că nu au bani şi foarte puţini afirmă că agricultura e aducătoare de profit. Pe toţi îi cred şi încerc să-i înţeleg, chiar dacă părerile sunt diametral opuse, totuşi fiecare dintre ei are dreptatea sa. Cum să fie bine atunci cand ai 1-2 hectare de pămant şi la recoltă nu te alegi cu nimic pentru că hoţii şi puturoşii satului fură şi pe lângă asta vremea secetoasă nu a favorizat producţii foarte bune. Cum să nu fie greu să munceşti de dimineaţa până seara la câmp şi la animale, iar când vine vremea să vinzi din produsele tale să fii luat în râs de bişniţari care-şi bat joc de munca cinstită şi râd în nas producătorilor atunci când numără banii obţinuţi în pieţe pe munca lor. Este frumoasă agricultura şi zootehnia atunci când ai sufiecientă pregătire în domeniu, îţi merge capul, cunoşti marketing şi management, lucrezi sute de hectare sau creşti sute sau mii de animale şi la o tranzacţie obţii zeci sau sute de mii de euro. Deci, fiecare poveste e credibilă, e de înţeles, însă nu de nerezolvat. Una singură nu am s-o înţeleg, să stai la ţară, să ai un hectar de teren lăsat în paragină, să nu creşti nici măcar o găină şi să aştepţi să treacă luna să iei 100 de lei de la stat ajutor social. E posibil, am întâlnit un astfel de om, amărât, după vorbă, după port, dar după fapte îşi merita soarta. Am stat de vorbă cu un altul care spunea că deţine doi boi, l-am întrebat la ce-i foloseşte şi a zis că la muncile câmpului. Deci, în secolul XXI, Mileniul III, unii încă mai ară cu boii, nu e prea bine, însă e ceva mai mult faţă de cei ce lasă terenul în paragină. Ideea e că treabă este, se poate face, însă cu voinţă şi hărnicie şi fără prea multe reproşuri. Să vorbeşti de rău şi să te plângi e uşor, să munceşti e greu, nu-i imposibil şi culmea, aduce cele mai mari satisfacţii.

vineri, 15 martie 2013

Detoxifiere naturala

   Grăsimea e nesănătoasă, fie că o manânci fie că o ţii pe tine, un om masiv, cu burtă, gras şi cu mâinile cât coapsele unui om normal e impunător întro oarecare măsură, dar nesănătos. Grăsimea e duşmanul sănătăţii, înseamnă toxine, boli, accindente vasculare şi în final viaţă scurtă şi amară. Este foarte uşor să iei în greutate, mai ales după vârsta de 30 de ani, dar...este la fel de uşor să revenim la o greutate normală dacă aplicăm corect o serie de reguli, în caz contrar ne facem mai mult rău. Uşurinţa de a elimina grăsimea corporală este invers proporţională cu viteza de eliminare a acesteia, iar acesta este regula de bază a curelor de slăbire. Chiar dacă multă lume nu ştie, odată cu eliminarea grăsimilor se produce şi o detoxifiere a organismului şi în special o curăţire a colonului, organ intern greu încercat de lipsa noastră de interes atunci când vine vorba de mâncat sau băut. În zilele noastre sunt numeroase produsele care ne ajută să ne simţim mai bine şi să eliminăm cu uşurinţă şi în siguranţă toxinele ce le-am acumulat. Cele mai bune, din punctul meu de vedere, sunt produsele naturale, pentru că au o eficienţă mare, dar lentă, fără ca organismul uman să fie bulversat de schimbările produse. Nutriţioniştii recomandă slăbirea lentă, progresivă, pentru că altfel organismul va fi supus la eforturi intense, organele interne vor lucra haotic şi la capacitate mult peste medie, iar acest lucru mai mult rău ne-ar face decât bine. Este foarte importantă mişcarea în aer liber şi sportul la sală, dar aceste activităţi fiind combinate cu produse pe bază de plante şi/sau diferite roci vulcanice dau rezultate extraordinare. Citeam de curând despre ceai verde şi zeolit, o plantă şi o rocă vulcanică, care, combinate, formează un produs revoluţionar ce elimină metalele grele din organism, reduce riscul de atac cerebral, este eficient în combaterea gingivitei, curăţă ficatul ,colonul şi rinichii, arde grăsimile, scade glicemia şi multe altele. Şi e sută la sută natural, din natură, fără elemente de sinteză ce le ingerăm şi respirăm zilnic.

joi, 14 martie 2013

Dă mă o ţigare




   Dacă eşti fumător trebuie să ai la tine ţigări şi brichetă, că altfel înseamnă că ori nu fumezi de-adevăratelea ori pufăi de pleaşcă. Ideea e că ori eşti fumător ori nu eşti, deci prima variantă pică, rămâne valabilă pleaşca, des întâlnită în zilele noastre mai ales acum la ce preţ are un pachet de ţigări. Eu dacă aş fuma mi-ar fi ruşine să cer cuiva un foc, dapăi o ţigară; dacă am, fumez, dacă nu, nu. Ei, nu pot să nu observ, involuntar aud mereu în jurul meu expresia “Dă o ţigară. Ai şi un foc?” şi nu o dată, de două ori ci aproape că devine o obişnuinţă la unele persoane. Când eram în facultate, până prin anul II am fumat şi eu, şi aveam un coleg care fuma în fiecare pauză de cursuri ţigări de la alţii, adică de pleaşcă. Numai de la mine cerea zilnic 2-3, de ajunsesem să nu mai fumez la facultate ci numai când sunt acasă sau prin oraş. Bunul simţ ce încă mă caracterizează mă făcea să nu-l pot refuza şi uite aşa eu cumpăram ţigări şi noi fumam. Mă gândesc că poate a fost şi acesta un lucru bun, că după ceva timp ( pe la jumatea anului II) nu am mai fumat deloc, cum nu fumez nici în ziua de azi. Eu nu-i înţeleg pe cei ce cer ţigări de la alţii, de parcă la alţii le-ar cădea tutun din cer, ar avea acasă fabrică de ţigări sau le-ar lua gratis de undeva. Păi dacă tot cer ţigări de ce nu spun, dă-mi ceva de mâncare că mi-e foame; dar de băut n-ai, că mi-e sete;  sau mi-e frig, dă-mi geaca ta să mă îmbrac; sau mi-e somn, pot să merg la tine acasă să dorm? Deci, care-i diferenţa între a cere o ţigară şi a cere cele de mai sus, că eu nu vad una?

duminică, 10 martie 2013

Târguri de weekend la Iaşi

   
   A fost un weekend mohorât la Iaşi, cu ploaie, vânt, frig şi temperaturi maxime de 5-6 grade, faţă de oraşele din sudul ţării unde s-a înregistrat soare şi temperaturi de 16-17 grade. Dar nu-i nimic, va răsări soarele şi pe strada noastră, vorba cântecului. În ciuda vremii mai mult de toamnă-iarnă decât de primăvară, în oraşul celor 7 coline au avut loc două târguri pe care le-am vizitat şi nu mi-a părut rău deloc că am făcut-o. Primul ce l-am vizitat a fost târgul apicol, ajuns la cea de-a 5-a ediţie, a avut loc în parcarea laterală de la Iulius Mall, expozanţii au venit absolut din toată ţara şi nu numai, marfă a fost destulă, vizitatori şi cumpărători de asemenea. Singurul inconvenient al acestui târg a fost aerul liber, rece şi cu mult vânt şi precipitaţii în care s-a desfăşurat, dacă era într-un spaţiu acoperit era mai ok, dar per ansamblu a fost bine şi aşa. Evident, ca orice vizitator pasionat de apicultură nu am plecat cu mâna goală ci cu un afumător nou, un cleşte de scos rame şi o pungă de combustibil cu miros de lavandă.
   Pe urmă am mers câteva străzi până la Librex, târgul de carte, ce a avut loc la Sala Polivalentă, un loc foarte primitor, cald şi încărcat de cultură, artă şi foarte multe cărţi din absolut toate domeniile. Nu ştiam că există în ţara noastră o editură care are ca principal, sau unicul, obiect de activitate editarea cărţilor islamice, în care prezintă tradiţiile, cultura şi obiceiurile musulmane. L-am văzut şi pe cunoscutul actor-scriitor Ioan Gyuri Pascu reprezentatnt fiind al editurii Cartea-Daath, ce şi-a lansat cartea Viaţă, adevăr, lumină, nu am reuşit să îl fotografiez sau să-i cer un autograf, ocupat fiind cu prezentarea cărţii sale unor oameni interesaţi. Nici de la acest târg nu am plecat cu mâna goală, trei cărţi de colorat i le-am cumpărat numai lui Sebastian, deşi e cam mic pentru astfel de activităţi, văd că îi place şi este pasionat de scris şi colorat.
   În drum spre casă am oprit la o spălătorie auto şi am dat luciu bolidului roşu de 796 cmc, iar azi a plouat mai toată ziua şi o parte din luciu s-a mai dus.
    Vedeţi mai jos câteva fotografii de la cele două târguri.







  

vineri, 8 martie 2013

8 Martie

  
   Tuturor cititoarelor acestui blog, tuturor mamelor si femeilor le doresc un sincer La multi ani si un buchet imens de flori de primavara! Va multumesc ca existati, caci fara voi viata n-ar avea sens!

miercuri, 6 martie 2013

Noul Logan MCV îmi place

   
   Dacia a prezentat ieri la salonul auto de la Geneva noul logan MCV şi o versiune îmbunătăţită Duster în ediţie limitată, ambele modele arată foarte bine şi cu siguranţă vor fi apreciate, mai mult de străini decât de români. Mie îmi plac modele break, le consider foarte practice, spaţioase, impunătoare, se aşează bine la drum lung, iar dacă sunt şi cu motoare diesel, în ciuda volumului mare al caroseriei, consumă destul de puţin. Spre exemplu motorul de 1.5 dCi are un consum extraurban de numai 3,8 l/ 100km mult mai puţin decât matizul meu pe benzină cu motor de 796 cmc care papă 5 l/ 100km. 
   Maşina arată bine, atât la exterior cât şi la interior, are un portbagaj de 573 litri în care poţi cu uşurinţă transporta obiecte lungi de 2,7 m. Are 5 locuri, nu 7 ca varianta anterioară, interior confortabil, iar producătorii îl caracterizează drept "versatil şi accesibil". Deşi nu sunt fan dacia, odată cu apariţia noului logan şi a noului MCV, care, trebuie să recunoaştem, arată foarte bine, consumă puţin, se comportă exemplar la drum comparativ cu modelele din clasa lor, parcă m-ar bate gândul să mă fac proprietar de noul MCV. Am o mică problemă în schimb, n-am bani deocamdata.

   Constructorul francez a făcut foarte bine că şi-a îndreptat atenţia către modele break, pentru că la nivel european acestea sunt mult mai căutate decât sedanurile, datorită, aşa cum am mai spus, practicităţii lor. Poţi transporta persoane, marfă, lucruri destul de lungi, dar totodată nu ţi-e ruşine să mergi cu o astfel de maşină prin centrul marilor oraşe europene, la mare, munte, sau în oricare alte destinaţii de vacanţă. Părerea mea e că merită, face toţi banii, e o maşină nouă, şi cui nu-i place să simtă mirosul maşinii noi şi să nu aibă grija reparaţiilor şi nici aceea că motorina/benzina se consumă foarte repede. Cineva spunea că străinii apreciază mai mult loganul decât noi românii, care preferăm numerele de Bulgaria. Înclin să-i dau dreptate. Cât despre preţ, încă nu s-a stabilit pentru România, în schimb în Franţa are pornirea de la 8980 de euro pentru varianta de bază. Noul MCV va putea fi achiziţionat în România la începutul verii acestui an.