Copiii fara etichete

duminică, 30 decembrie 2012

La mulţi ani 2013!

    
    Mâine e ajunul anului nou şi ca în fiecare an aşa cu v-am obişnuit o să împărtăşesc cu voi retrospectiva anului ce tocmai se incheie, o idee despre cum văd eu anul 2013 şi la final urările şi mesajele de rigoare.
   Să încep cu anul 2012, ce a însemnat pentru mine şi cum am trecut prin el.
   A fost un an, în ansamblu bun, cu suişuri şi coborâşuri, am avut ani şi mai buni dar fiecare cu caractersiticile sale. Am început în forţă cu renovări prin casă, căutare bonă pentru Sebi, am continuat renovările pe la sfârşitul primăverii, am scăpat de unele datorii, dar am dat de altele. Din 14 familii de albine intrate la iernat, au ieşit vii în primăvară doar 7, din care una vai mama ei, dar sunt bucuros că am restabilit-o si a intrat in iarna aceasta ca una puternică. Vina mea, mi-o asum în totalitate, promit să nu se mai întâmple. La servici a fost o primăvara agitată, cu multe sarcini de îndeplinit într-un timp scurt, dar s-a terminat cu bine. Matizului i-am făcut o revizie capitală pe la începutul verii, i-am schimbat cauciucuri, filtre, amortizoare şi ce mai avea nevoie, deci m-am gândit şi la el. Am fost la mare, am fost dezamăgit de preţuri şi condiţii, dar a fost frumos. Toamna aproape că n-am simţit-o, a trecut mai mult neobservată, iarna a venit dintr-o dată lovind cu putere. 
   Atât despre 2012.
   De la 2013 îmi doresc să fie mai blând, liniştit, cinstit, raţional şi puternic. Oo..dar stai aşa trebuie să fiu eu. Vreau să fac ce e mai bun pentru familia mea, să o respect, să-i ofer stabilitate, încredere şi protecţie. Să-i insuflu caracter, atitudine şi demnitate, mai multă decât am avut eu. La categoria lucruri materiale nu-mi doresc nimic, pentru că mă mulţumesc cu ce am, evident fără să mă plafonez. Nu am să fac loc minciunei, ipocriziei, prostiei, laşităţii, trădării şi alte asemenea, ba mai mult le voi sancţiona şi elimina fără milă.
   În final imi doresc să fie un an mai bun ca precedenţii.
   Vă doresc şi vouă un final de an cu veselie, un an nou mai bun şi mai împlinit, şi fie ca "cele rele să se spele, cele bune să se-adune", vorba marelui Ion Creangă.
    La multi ani!

sâmbătă, 29 decembrie 2012

Să facă poc la orice idiot!

  
   Probabil că nu sunt eu destul de dezvoltat, mintal vorbind, deoarece nu-mi explic plăcerea care o ai atunci cand arunci petarde aşa la întâmplare în orice loc şi moment al zilei. Din câte ştiu legea interzice comercializarea şi folosirea petardelor (alea care le dai foc şi fac poc, nu vă gândiţi la prostii) în oricare altă zi decât cea de 31 decembrie, dar totuşi de câteva zile acestea pocnesc de zor.
   Nu vad unde este plăcerea de a da banii pe ceva, care-i dai foc şi face un zgomot de băşină ascuţită şi te amuzi teribil pe treaba aceasta. Ok, în noaptea de revelion la orele 00:00 arunci cateva artificii să marchezi începutul unui nou an (deşi personal nici atunci nu-s de acod, dar hai, treacă-meargă), ciocneşti o cupă de şampanie şi gata "happy new year". Dar, cu o săptamână înainte să arunci petarde pe stradă şi să fii înjurat de fetele care se sperie, de taţii ai căror copii nu pot să adoarmă sau de femeile mai aprige cărora li se sperie şi făina din ligheanul de frământat, să mai dai şi bani pentru asta, înseamnă că ori eu nu pricep, ori trebuie să fii de-a dreptul idiot!?
   Oricum, fiecare cu pasiunile, frustrările şi bucuriile sale, dar ce vină au ceilalţi?

vineri, 28 decembrie 2012

Economie de piaţă liberă…de respect



   
   Cu ceva timp în urmă compania de furnizare servicii internet&tv, RCS-RDS, anunţa ca scoate din grila de programe posturile trustului Intact pe motiv că nu au ajuns la o înţelegere în urma negocierilor, iar suma ce trebuia să o plătească compania trustului era foarte mare. Este vorba, fireşte, de posturile Antena 1, Antena 2, Antena 3, Euforia Tv şi dacă nu mă înşel Etno Tv. Având în vedere că aceste canale de televiziune ocupă locul al doilea în preferinţele românilor, imi dau seama că lovitura e destul de grea pentru iubitorii posturilor menţionate şi nu numai.
  Cu ceva mai puţin timp în urmă, Romtelecom anunţa că renunţă la serviciile de televiziune oferite de patronul Sârbu, respectiv Pro Tv, MTV Romania (or mai fi, dar nu le ştiu eu pe toate) pe acelaşi motiv,banii, prea mulţi pentru o parte şi prea puţini pentru cealaltă. Având în vedere că ProTv e lider de piaţă şi ştie să se menţina destul de bine, abonaţii Dolce Tv au primit o lovitură şi mai grea decât vecinii de suferinţă amintiţi mai sus.
   România are economie de piaţă liberă, ceea ce dă dreptul fiecărei companii să ia deciziile care le consideră cele mai bune, însă consumatorul nu este “protejat” în nici un fel de aceste “abuzuri “.
   Păi, dacă eu îmi fac luna aceasta contract la Dolce Tv pe o perioadă de doi ani şi de luna viitoare nu mai pot urmări ProTv, nu pot renunţa la Dolce pentru că am semnat pe doi ani; nici la alta firmă concurentă nu mă duc pentru că nu-mi permit două abonamente. În cazul acesta nu am decât varianta să văd ProTv pe internet, sau atunci când merg în vizită la cineva, dacă nu cumva şi el are Dolce.
   Din punctul meu de vedere dreptatea nu e de partea nici uneia dintre părţi care nu ţin cont de “dorinţa poporului” şi se gândesc doar la portofele proprii, iar consumatorii mereu sunt pe locul doi.
   Dar, aceasta se cheama lipsa de respect, lucru destul de des întalnit în Romania vizibil în mod constant în atitudinea persoanelor, fizice şi juridice.

marți, 25 decembrie 2012

Craciun fericit!

   
   Pentru ca am fost cuminti Mosul a venit si in familia noastra, aducand pe langa daruri si multa emotie, fericire si buna dispozitie. Cel mai incantat a fost Sebastian, care inainte sa se intalneasca cu Mos Craciun era viteaz, ca el zice poezii, cantecele..etc. Atitudinea s-a schimbat atunci cand "marea intalnire" a avut loc, nu mai vroia sa zica nici o poezie, statea numai in brate la mami, iar pe Mos nici macar cu privirea nu-l cauta. Aceasta s-a schimbat imediat, pentru ca Mosul, nu-i asa, stie el cum sa se poarte cu copiii si cum sa le castige increderea, iar dupa primul cadou scos din sac, Sebastian a prins curaj, iar la sfarsit erau chiar buni prieteni.
   A fost frumos, emotionant, nimic nu s-a comparat cu privirea celui mic cand l-a zarit in camera sa pe Mos Craciun, entuziasmul cu care a primit cadourile si incredibila fascinatie atunci cand a inceput sa se joace cu darurile, incat a facut "3.14 -3.14" pe el (asta ramane intre noi).
   Mami a fost si ea incantata de daruri, la fel si tati, pentru ca suntem o familie unita, frumoasa ce pluteste intr-un balon de dragoste si armonie.
   Craciun fericit tuturor!

duminică, 23 decembrie 2012

Suntem ceea ce ne dorim sa fim!

   
   Dupa cum bine stiti sunt un mare cititor de presa online, iar cateodata si offline (Tv, ziare etc) din car aflu lucruri interesante, mai mult sau mai putin reale. Nu sunt fan Antene, in schimb cand ma uit la Tv urmaresc mai tot timpul postul ProTv  (exceptand Happy Hour sau alte cacaturi emisiuni cu, curve si tigani) pentru ca mi se pare mult mai credibili, mai aproape de realitate, cu stiri mai subiective si mai reale. Asta seara am vazut o stire care, sincer, m-a oripilat: casa scriitorului Mihail Sadoveanu din Bucuresti a luat foc datorita boschetarilor care se adaposteau acolo. 
   Pai, cum vine asta, intr-o casa memoriala care trebuie sa fie muzeu, isi fac veacul boschetarii!? In ce tara traim, cum ne respectam istoria, trecutul si valorile nationale!? In acest mod nu facem altceva decat sa ne punem singuri streangul de gat si mai avem si tupeul murdar, nu mai zic pretentii ca mi se pare stupid, sa ne plangem de imaginea patata pe care o are Romania in lume. Ne meritam soarta, suntem singurii vinovati de situatia noastra, pentru ca singuri si fara nici un fel de constrangeri iesim odata la patru ani la vot si alegem sa ne conduca gloata incompetenta si corupta veche si valoroasa ca un lemn putred, care nu numai ca ignora valorile nationale si istoria Romaniei, dar mai mult ca sigur nu au habar de acestea.
   Suntem ceea ce ne dorim sa fim!

vineri, 21 decembrie 2012

Iarna nu e prietena tuturor




    Nu se intampla de multe ori sa nu citesc presa online dis de dimineata, doar cand sunt plecat cu masina si nu am acces la internet, dar seara tot o “rasfoiesc”. Articolele si subiectele sunt cat se poate de variate, adevarate sau cu inflorituri, insa cert este ca unele dintre ele ma ingrozesc pur si simplu.
   Spre exemplu in ultimele 3 – 4 zile citesc de bebelusi morti pentru ca ambulanta nu a putut ajunge din cauza nametilor, sau fetite de 11-12 ani violate cu salbaticie chiar de proprii tati, sau ginere omorat de socru la taiatul porcului, deci ceva de genul stirilor de la ora 5 de pe ProTv.
    Acuma stau si ma gandesc oare ce fel de om trebuie sa fii sa faci asemenea fapte, cat de brutal, de barbar si sadic trebuie sa fii pentru a face astfel de lucruri. Cum se poate ca in secolul XXI, Mileniul III sa mai avem localitati izolate iarna de zapezi, iar vara de noroi, copii care mor de frig in case, in timp ce unii se lafaie in milioane de euro. Stiu ca viata e nedreapta dar parca prea exagerata nedreptatea aceasta, mai ales cand vine vorba de copii.
   Credinciosii si evlaviosii care afirma sus si tare ca Dumnezeu  are grija de toti, stie El ce e mai bine pentru fiecare, cum comenteaza atitudinea Domnului  atunci cand fetitele sunt sechestrate si violate, cand copiii sunt desfigurati sau chiar omorati de caini, cand bebelusii ingheata de frig!? Cu siguranta vor spune ca asa vrea El si nu trebuie judecat pentru ca el este Atotputernic si are grija de toti.
   Cu toata logica existenta in aceasta lume nu reusec  sa inteleg faptul ca unii cred in ceva, iar acel ceva te dezamageste prea brutal si nedrept, iar credinta totusi persista.
  Ce ai Doamne cu fetitele, bebelusii si copiii de care aminteam mai sus, dupa ce ca sunt mici si fragili mai au ghinionul sa mai fie si mutilati si chiar omorati!? In tot acest timp vinovatii stau la parnaie, la caldura cu cozonacul si friptura de porc in fata, lor nu li se intampla nimic, pentru ca acolo sunt paziti non-stop, insa acele suflete mici si nevinovate sunt lasate la voia intamplarii.
   Dreptate e asta!? O fi, dar nu aici pe Pamant!

marți, 18 decembrie 2012

Din nou...

   
   Este bine sa iei lucrurile in serios, insa stim cu totii ca ce e mult dauneaza. Asa s-a intamplat si anul acesta, ca in fiecare an electoral de altfel, cei care au mers la vot si si-au exercitat datoria civica alegand aceeasi oameni care nu au fost utili cu nimic societatii, au acum de suferit. La vot au mers majoritatea oamenilor din mediul rural, care acum dupa ninsori stau in case si plang ca nu au pe unde ajunge la orase sa-si cumpere in prag de sarbatori cele necesare; ba mai grav unii mor sau nasc in propriile locuinte neavand cine sa le acorde primul ajutor pentru ca ambulantelor le este impoibil sa ajunga la ei. Pe scurt, drumurile is inzapezite, satele izolate, oamenii neputinciosi, iar alesii stau bine merci in fotolii confortabile, la caldura, cu laptopurile in fata si se bat pe ciolan. Ii doare in cur cot de soarta cetatenilor romani inca patru ani deacum incolo, pe care ii sfideaza si ignora pentru ca oricum peste inca patru ani oricum au sa-i aleaga iar.
   Se bateau toti cu pumnul in piept si sustineau sus si tare ca vor crea locuri de munca, vor scadea taxele si impozitele, insa chiar primul sinistru ministru a anuntat azi ca in continuare se vor face restructurari si asa ca cireasa de pe mort tort energia electrica va creste cu 13% de la 01.01.2013.
   Isi impart ministre, bugete si facilitati, iar tu prostule cetatene care ia-i votat iar ai luat-o in brate pierdut pentru inca patru ani.

sâmbătă, 15 decembrie 2012

Interpretări diferite

    
    Mergând prin oraş, uitându-mă pe fereastră, ducând gunoiul, şi făcând orice alte activităţi cotidiene, mi-am dat seama cam ce înseamnă sărbătorile de iarnă pentru majoritatea dintre noi.
   Pentru unii este un bun prilej de a-şi face curăţenie în case, mai ales de a scutura covoare în intervalul orar când cei mici dorm, batând cu putere săracele covoare şi-aşa călcate zilnic de sute ori în picioare. Nu ştiu, am eu ceva împotriva bătutului covoarelor, probabil.
   Pentru alţii Crăciunul înseamnă cârnaţi, borş, slănină şi băutură cât încape şi la urmă colesterol si glicemie peste limite si cură cu pastile.
   Interesant este că toţi se pregătesc pentru musafiri, de parcă sărbatorile de iarnă reprezintă o transhumanţă de la neam la neam. Cumpără alimente în cantităţi considerabil mai mari decât în oricare altă perioada din an de parcă ar veni foametea şi nu Crăiunul. Unii se aprovizionează cu cantităţi impresionante de suc la 2 litri, de acela ieftin la 1,5-2 lei sticla, de parcă nu ar fi mai sănătos şi mult mai ieftin un ceai de tei, de menta, muşetel sau orice alte plante naturale şi pline de vitalitate şi sănătate. Am văzut chiar persoane de la ţară, le cunoşteam din vedere, cum cumpărau ouă de la magazin; ce să zic ţăranul s-a emancipat, nu mai creşte găini, ca să nu zic că s-a făcut un puturos şi jumătate. Tot persoane de la ţară, pe acestea nu le cunoşteam dar aveam eu aşa un feeling că erau din mediul rural, stăteau la rând să cumpere carne de porc injectată cu apă şi cârnaţi cu E-uri şi hârtie igienică; emanciparea a ajuns şi la ei. Nu mai vorbesc de cozonaci, nu se merită să te chinui să faci, că sunt peste tot de cumpărat; păi cu ce să-i facă, cu ouă de la supermarket, făină nu este că deh...e grea agricultura.
    Pentru unele persoane strângerea banilor mărunti este o preocupare de ordin primar în această perioadă, oriunde mergi la cumpărături cu greu primeşti rest (ce noroc am că eu plătesc cu cardul).
   Pentru toţi Sărbătorile de iarnă înseamnă cu totul altceva decât naşterea lui Iisus Hristos, sau Învierea cum ziceau unii într-un reportaj de pe PrahovaTv (căutaţi pe youtube).
   

miercuri, 5 decembrie 2012

Tehnici de evadare de la tine din casa...la tine in casa



    
Copiii sunt atat de imprevizibili incat cateodata chiar si tu ca adult intri in panica si crezi ca nu stii cum sa iesi dintr-o situatie provocata de cel mic.
    Un caz concret de acest gen s-a petrecut azi in familia noastra, dupa cum urmeaza :
    Andreea  a ramas singura cu kinderul acasa pentru ca eu sunt la serviciu pana la orele 16:00. La noi in casa usile de la dormitoare , baie, bucatarie,balcon si sufragerie au chei, nu le-am folosit niciodata, dar azi Sebastian s-a gandit el sa o faca. Andreea a intrat in sufragerie, si  a inchis usa pentru ca acolo era geamul deschis, iar Sebi a ramas pe hol si a incuiat-o inauntru. Panica 20 minute; mama copilului intr-o parte a casei, copilul singur in cealalta, toate mijloacele de comunicare (laptop, telefon ) precum si manerele  geamurilor  erau de partea copilului, mama era in dezavantaj, neavand la dispozitie decat  starea de spirit pentru  gasirea unei solutii de a iesi din sufragerie. Sebi incepu sa se panicheze si el, plangea , dar sa invarta iar cheia in sens invers..nici vorba.Andreea trebuia sa caute solutii. Prin balcon puteai ajunge in bucatarie, pe geam, insa acesta era inchis, manerul in terenul kinderului, si nu e usor de spart fiind termopan, usa era incuiata, deci ce-i de facut. Noroc ca usa de la sufragerie (exact..cea incuitata de Sebi ) are un gemulet pe mijloc care putea fi spart si asa bagi mana si descui usa. Insa Andreea nu l-a spart, s-a chinuit vreun sfert de ora sa-l demonteze (fiind prins in niste cuisoare care erau de partea ei, altfel trebuia sa-l sparga) si asa a scapat din sechestrul micului poznas.
   Adrenalina multa de la un micut poznas!

Versuri V



 Balada unui leu

Se-ntampla întro pădure unde leul liniştit,
Îşi făcea a sa siestă  întrun colţ mai mult umbrit,
Iar o vulpe cam şireată îl pândea de prin tufişuri,
Ca să nu cumva s-o prindă cu a dânsei ascunzişuri.
Ea aduse în pădure de la mare depărtare,
Un lup hulpav ce poftea din a leului mâncare,
Şi-i dădea câte puţin fără leul să-şi dea seama,
Că rezerva lui de hrană se pierdea aşa de-a valma.
Şi nu se oprea şireata şi continua aşa,
Să infrupte lupul lacom, fără-a şti, că o vedea
Bufniţa cu ochii ageri şi cu mintea sclipitoare,
Ce de-ndată da de veste si creând multă mirare.
Leul a-ntrebat pe vulpe şi aceasta i-a răspuns,
E adevarat stapâne că de tine m-am ascuns,
„Dar imi cer iertare, implorare, stiu ca nu e de ajuns”.
Leul a gonit pe lup înapoi în depărtare
Si-a cerut vulpii şirete sa-l lase la cugetare.
Se gândea şi nu credea că-n pădurea lui de vis
A pătruns aşa deodată fără frică un intrus,
Iară vulpea ce-o credea o prietenă de-a sa
L-a tradat şi la minţit fără măcar a-i păsa.
                                            By Cipri.S – dec. 2012