luni, 19 noiembrie 2012

Fac ce vreau eu ca ma lasa mami!



   
   “Meseria” de parinte este cea mai frumoasa si cu cele mai mari satisfactii din lume insa totodata implica responsabilitati uriase din partea ambilor parinti.Nimic nu este mai multumitor pe lume  decat sa-ti vezi copilul cum creste si se dezvolta sub atenta supraveghere a parintilor,cum este educat si pregatit pentru viata.Insa nu e usor, numai cine e parinte stie ce inseamna asta, copiii sunt dragalasi,nastrusnici,veseli,priviti din exterior pare foarte usor si amuzant sa cresti unul.Pe langa satisfactiile ce ti le aduce cresterea unui copil,apar deseori si stari de oboseala , de deznadejde, dar astea pot fi mult diminuate atunci cand parintii actioneaza pe aceeasi linie.
   La noi in familie eu sunt cel mai “dur” (e mult spus ) cu copilul, iar Andreea e mama blanda,miloasa si alintatoare cu copilul.Eu il mai cert cand nu intelege cu vorba buna, incerc sa-i fac program de masa, de somn si de joaca, il invat sa deosebeasca joaca de activitati precum  mancatul sau somnul.Este adevarat ca e copil si trebuie sa se zbenguie cand mananca,sa faca mofturi sau sa urle in gura mare ca el nu doarme,insa daca nimeni nu-l educa in acest sens nu avem cum sa avem pretentii de la el.Copilul nostru doarme singur,in camera lui si in patul lui, de cand s-a nascut,nu adoarme cu parintii, ci doar cu un catel de plus si atat.Seara il schimbam in pijamale il punem in pat alaturi de catelul de plus,il invelim ,ii spunem noapte buna,inchidem usa si asa doarme pana dimineata.Am facut amandoi eforturi pentru a-l invata sa doarma asa,dar a meritat,atunci cand parintii cad de acord asupra unui lucru,treaba merge ca pe roate.
   Copilul a crescut, are 2 ani si 2 luni, si incep poznele,il inteleg,dar cand “sare calul” il mai cert,ii atrag atentia, incerc sa ma impun pentru ca el sa faca deosebirea intre ce e bine si ce nu.Problema e ca mami nu e de acord intotdeauna,de fapt e de acord,dar cand eu il cert,el fuge in bratele ei si ea-l pupa si-l cocoloseste,de nu mai stie saracul copil ce sa inteleaga,ori e bine,ori nu ce a facut.E derutat,iar atat timp cat un parinte ii ia apararea in fata celuilalt,copilul va continua seria poznelor din ce in ce mai mari pana va fi de necontrolat.Cea care va avea de pierdut, va fi tot mama, pe care copilul o simte fara autoritate in fata lui si atunci cand va ramane singur cu ea nu o va mai asculta deloc.
   Copilul cand este certat de un parinte,cauta refugiu la celalalt,dar daca si mama,in cazul nostru,ii spune ca nu a facut bine si refuza sa-l ia in brate si sa-i zica “Lasa puiule,ca tu esti mic,nu mai plange,gata, gata!”,atunci copilul constientizeaza ca treaba e serioasa ,iar el chiar nu are voie sa faca acel lucru pentru care a fost certat.Daca tata nu are si sprijinul mamei,daca nu colaboreaza in aceste momente dificile si totodata esentiale pentru educatia celui mic,atunci nu e bine,pentru copil in primul rand si nici pentru relatia dintre parinti.
   In cazul meu,am zis de la inceput ,dinainte sa se nasca Sebastian, ca nu ne bagam unul peste celalalt atunci cand vine vremea poznelor, insa mami incalca cateodata regula si ii ia apararea in fata mea,de ajung sa ma  urasc pe mine insumi pentru ca ma agit fix degeaba sa-i arat copilului diferenta dintre bine si rau,ma simt inutil,ipocrit si lipsit de orice autoritate in fata copilului poznas.
   Poate cateodata exagerez si nu-mi dau seama,insa consider total neinspirata decizia de a-mi face observatie de fata cu copilul,pentru ca micutul e zapacit,nu mai stie ce sa creada si va face in continuare aceleasi pozne stiind ca mami intotdeauna ii ia apararea si tata nu are nici o autoritate daca mama e de fata.Si atunci cand tata nu e acasa si ramane copilul doar cu mama,e raiul pe pamant pentru el,face toate poznele care-i trec prin capusor,pentru ca daca are voie cand e tata acasa pentru ca are alintarea mamei,de ce n-ar face si cand nu e tata prezent si de ce sa o asculte pe mami daca ea oricul il alinta si-i face toate mofturile.Partea aceasta a relatiei copil-parinti ma doare cel mai tare si ma afecteaza stiind ca vreau sa fac un bine tuturor,atat noua ca parinti cat si lui Sebi,dar incercarile si rezultatele vor fi zadarnice.Sper totusi ca mami imi va da dreptate daca va citi macar aici si aici cateva sfaturi de la cativa parinti, si daca isi va tine in acele momente sentimentele de duiosie in frau,totul va fi bine.
   Va iubeste tati pe amandoi,mami si Sebi!

Niciun comentariu: