joi, 17 ianuarie 2013

Copii mici probleme mici, copii mari probleme mari




   O vorbă spune cam aşa : „Copii mici probleme mici, copii mari probleme mari”; nu credeam în asta până nu am început să trăiesc asta pe pielea mea. Cât era Sebastian mic, mânca, se juca, dormea şi cam atât, nu pretenţii, nu mofturi, nimic, era foarte ascultător. Acum când a început să mai crească, au început şi mofturile la masă şi mai ales la somn, nu mai vrea să vină de afară în casă şi lista poate continua. Sunt convins că peste ceva timp acestea vor fi nesemnificative pe lângă ce ne aşteaptă pe noi ca părinţi, dar cum babă frumoasă şi copil cuminte nu au existat de când e lumea şi Pământul, trebuie să ne conformăm şi să încercăm să-l educăm cât mai raţional şi în folosul său cu putinţă.
   A ajuns la o vârstă când face bine diferenţa între ce-i place şi ce nu, astfel că somnul de la amiază este mereu o problemă, încearcă prin orice mijloace să scape de această „povară” şi din păcate, pentru el, de multe ori reuşeşte. Micul ştrengar ştie aşa de bine să înmoaie inimile mamei, bunicii şi bonei încât iese mereu învingător, spre deliciul şi satisfacţia lui, invers proporţionale cu dezamăgirea adulţilor că nici de data aceasta nu au reuşit să stăpânească un mic „gâgac”. Situaţia se schimbă în favoarea adulţilor mai sus amintiţi atunci când tatăl cel cu inima neînmuiabilă este acasă la orele prânzului, iar atunci micul şantajist dă exemplu de maturitate deplină şi face nani vreo 3-4 ore. Atunci tati nedumerit întreabă: „Cine a spus că Sebi nu doarme?”, spre surprinderea adulţilor şi deliciul celui mic. Ce să mai, un „gâgac şantajist”.
  Tot din categoria „cum vrea Sebastian aşa trebuie să fie” face parte şi joaca, activitate care are loc întotdeauna cu jucăriile, persoanele şi momentele zilei alese de el. Degeaba îi spui că ai obosit  să te mai joci cu mingea, că mai bine ar desena, sau colora, pentru că Sebi a spus că jocul cu mingea nu s-a terminat şi pace.
   Ce îi place cel mai mult e băiţa de seară, aici nu mai face nici un fel de moft, e întrutotul de acord cu această activitate, însă şi aici apare o mică problemă, aceea că nu mai vrea să iasă din cădiţă. Dar, tatăl cel cu inima de piatră nu ascultă tânguirile micului suferind şi-l scoate din apa care-i creează atât de multă satisfacţie. Ce să facem măi Sebişor, lasă că trece până te-nsori.
   Oricum este un scump şi un drăguţ, un copil care se bucură de toată atenţia, dragostea, protecţia şi afecţiunea din partea părinţilor. Este un sentiment minunat să-i vezi chipul firav şi inocent cum se bucură sau cum se cuibăreşte în braţele tale.

Niciun comentariu: