miercuri, 9 ianuarie 2013

Romanul adolescentului miop




   Obişnuiesc, sau măcar încerc, de ceva timp să nu treacă zi fără să citesc măcar câteva pagini dintr-o carte, acest  lucru se întâmplă de regulă seara înainte de somn. Consider că e un obicei bun şi constructiv pe care vreau să-l transmit şi copilului meu. Recunosc, lectura nu e una din pasiunile mele, deşi mi-aş fi dorit să fie, dar nici rău nu-mi face, aşa că încercăm să coabităm împreună câte puţin zilnic.
   Am terminat de curând Romanul adolescentului miop de Mircea Eliade, şi pot să zic că mi-a plăcut, a fost interesant şi captivant. Da, ştiu trebuia să-l citesc mai demult, nu acum la 30 de ani, dar pe principiul că niciodată nu e prea târziu, înclin să cred că am făcut o alegere bună.
   Cartea, în esenţa ei, e o relatare a trăirilor emoţionale ale adolescentului Eliade, stări care se regăsesc şi la adolescenţii din zilele noastre. Ca orice adolescent avea “probleme” neînţelese de nimeni, era diferit de ceilalţi, aşa se considera el, nu-i prea plăcea şcoala, avea corigenţe, era complexat de miopia sa, ura matematica pe care o considera “ştiinţă absurdă şi îngâmfată”. De fapt, el “ura” şcoala în general  deoarece considera materiile studiate inutile şi absurde.
   Se ştie că Mircea Eliade, la maturitate, vorbea fluent 5-6 limbi străine, cu toate că în şcoală ura germana despre care afirma : “este o datorie patriotică să nu învăţ limba duşmanilor mei”.
  În jurnal povesteşte cu atât entuziasm pasiunile sale pentru entomologie, filozofie, chimie şi citit. Citea orice îi pica în mână până la 3 dimineaţa; el dormea doar 4 ore pe noapte, de la 3 la 7.
   De regulă nu era de acord cu ceilalţi din jurul său, de multe ori contrazicea şi profesorii, era un creştin fără să creadă în Dumnezeu, după cum însuşi afirma în Romanul adolescentului miop.
   Gata, nu vă mai povestesc că stric farmecul unei lecturi cu adevărat interesante.

Niciun comentariu: