Obişnuiesc, sau măcar încerc, de ceva timp să nu treacă zi fără să
citesc măcar câteva pagini dintr-o carte, acest lucru se întâmplă de regulă seara înainte de
somn. Consider că e un obicei bun şi constructiv pe care vreau să-l transmit şi
copilului meu. Recunosc, lectura nu e una din pasiunile mele, deşi mi-aş fi
dorit să fie, dar nici rău nu-mi face, aşa că încercăm să coabităm împreună
câte puţin zilnic.
Am terminat de curând Romanul adolescentului miop de Mircea
Eliade, şi pot să zic că mi-a plăcut, a fost interesant şi captivant. Da, ştiu
trebuia să-l citesc mai demult, nu acum la 30 de ani, dar pe principiul că
niciodată nu e prea târziu, înclin să cred că am făcut o alegere bună.
Cartea, în esenţa ei, e o
relatare a trăirilor emoţionale ale adolescentului Eliade, stări care se
regăsesc şi la adolescenţii din zilele noastre. Ca orice adolescent avea
“probleme” neînţelese de nimeni, era diferit de ceilalţi, aşa se considera el,
nu-i prea plăcea şcoala, avea corigenţe, era complexat de miopia sa, ura
matematica pe care o considera “ştiinţă absurdă şi îngâmfată”. De fapt, el
“ura” şcoala în general deoarece
considera materiile studiate inutile şi absurde.
Se ştie că Mircea Eliade, la
maturitate, vorbea fluent 5-6 limbi străine, cu toate că în şcoală ura germana
despre care afirma : “este o datorie patriotică să nu învăţ limba duşmanilor
mei”.
În jurnal povesteşte cu atât
entuziasm pasiunile sale pentru entomologie, filozofie, chimie şi citit. Citea
orice îi pica în mână până la 3 dimineaţa; el dormea doar 4 ore pe noapte, de
la 3 la 7.
De regulă nu era de acord cu
ceilalţi din jurul său, de multe ori contrazicea şi profesorii, era un creştin
fără să creadă în Dumnezeu, după cum însuşi afirma în Romanul adolescentului miop.
Gata, nu vă mai povestesc că
stric farmecul unei lecturi cu adevărat interesante.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu